Urmărit internaţional, prins de poliţiştii din Suceava

Florin Răvdan / 03 iun 2019 / 08:04 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Poliţiştii au tras focuri de armă la Marginea, în Suceava. Un urmărit general a fost capturat pe câmp, după ce a fost alergat mai bine de 25 de km de agenţi.

În timp ce patrula pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, un echipaj de poliție a făcut semn regulamentar de oprire unui autoturism Afla Romeo, însă individul de la volan nu s-a conformat, motiv pentru care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, scrie Ziar de Suceava.

Cursa de urmărire s-a desfășurat pe circa 25 de kilometri, pe raza comunelor Marginea, Horodnic de Sus și Voitinel, unde după folosirea somațiilor legale, un agent de poliție a folosit armamentul din dotare,a însă fugarul și-a continuat deplasarea.

Când a ajuns pe DJ 178F, pe raza comunei Voitinel, bărbatul de la volan a acroșat autospeciala de poliție, după care, a oprit, a coborât și a fugit pe un teren viran, fiind urmărit, imobilizat și încătușat de polițiști.

Acesta a fost identificat în persoana lui Vasile – Remus Farcaș (30 de ani), din orașul Vicovu de Sus.

În urma verificărilor făcute de polițiști s-a constatat faptul că vicoveanul nu are permis de conducere pentru nicio categorie auto. Totodată, întrucât mirosea a băuturi alcoolice, Farcaș a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La sfârşitul lunii iulie 2015, a fost adus din Germania şi încarcerat în arestul IPJ Suceava, Vasile Remus Farcaş, împotriva căruia, la data de 30 aprilie 2015, Judecătoria Rădăuţi a emis în lipsă, un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire, furt calificat şi înşelăciune. Vicoveanul fusese dat în urmărire naţională prin dispoziţia Inspcetoratului General al Poliţiei Române din data de 3 mai 2015, fiind semnalat şi pe plan internaţional.

Vasile Remus Farcaş a fost dat în urmărire generală de Poliţie după ce pe numele său fusese emis un mandat de arestare preventivă de către Judecătoria Rădăuţi, iar acesta era dispărut de la domiciliu.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26