Unul dintre cele mai mari mistere ”True Crime” a fost rezolvat! Cine este bărbatul de pe plaja Somerton, din Australia

Sursă foto: phys.org
Sursă foto: phys.org

Bărbatul de pe plaja Somerton a stârnit imaginația și ingeniozitatea multor detectivi amatori, însă numele lui abia anul acesta a fost aflat. 

În 1948, cadavrul unui bărbat bine îmbrăcat a fost găsit prăbușit pe o plajă din Australia. Ținea o țigară pe jumătate fumată și în buzunar avea un vers dintr-un poem persan. La acea vreme, anchetatorii habar nu aveau cine era. Au abundat teorii, inclusiv că persoana, supranumită The Somerton Man, era un spion. Dar după mai bine de 70 de ani, un cercetător spune că a rezolvat misterul: The Somerton Man era Carl Webb. Și nu era un agent rus, ci mai degrabă un inginer electrician născut în Melbourne.

Poliția din Australia de Sud nu a confirmat descoperirea, dar a transmis că va comenta în curând, conform BBC.

Un mister vechi de șapte decenii

Pe plaja Somerton din Adelaide, pe 1 decembrie 1948, cadavrul se afla întins pe un dig. Bărbatul era îmbrăcat în costum și cravată și părea să aibă vârsta de 40 sau 50 de ani. În buzunar avea bilete de autobuz și de tren, gumă de mestecat, niște chibrituri, doi piepteni și un pachet de țigări. Nu avea portofel, nu avea bani numerar și niciun act de identitate. Etichetele de pe costumul lui fuseseră tăiate, iar examinatorii criminaliști bănuiau că fusese otrăvit.

Alte descoperiri reprobabile au derutat autoritățile. Acestea au inclus o valiză, mai multe articole de îmbrăcăminte cu etichetele îndepărtate și scrieri incoerente despre care se credeau că ar fi un cod. De asemenea, bărbatul ținea un fragment de hârtie rupt, pe care scriau cuvintele farsi ”Tamam Shud” – adică ”s-a terminat” – imprimate pe ea.

Amprentele lui Somerton Man au fost trimise agențiilor din jurul lumii, dar nimeni nu l-a putut identifica.

Și așa a fost înmormântat în cimitirul din Adelaide în 1949, cu o piatră funerară pe care scrie: ”Aici zace bărbatul necunoscut care a fost găsit la Somerton Beach”.

Trupul a fost exhumat anul trecut

Rămășițele bărbatului misterios au fost exhumate de poliție anul trecut în încercarea de a rezolva cazul. Dar un profesor de la Universitatea din Adelaide avea propria sa misiune de a-l rezolva. Derek Abbott a reușit să analizeze ADN-ul bărbatului din Somerton folosind firele de păr conservate atunci când autoritățile au realizat un model în ipsos al feței sale. El a constituit o echipă cu renumita expertă criminalistică din SUA Colleen Fitzpatrick, care este specializată în cazuri nerezolvate, pentru a construi un arbore genealogic extins folosind ADN-ul.

De la 4000 de presupuse nume, cei doi au ajuns la unul: Carl Webb. Ei au găsit apoi rudele în viață ale bărbatului, folosind ADN-ul lor pentru a-i confirma identitatea.

”Este o triangulație din două părți diferite, total îndepărtate ale arborelui genealogic”, a spus profesorul Abbott pentru Australian Broadcasting Corporation.

Despre descoperire, el a spus: ”E ca și cum ai urca pe Muntele Everest și ai acel amestec de bucurie că ești în vârf, dar și oboseală și epuizare”.

Cine este Carl Webb?

Potrivit profesorului Abbott, Webb s-a născut în 1905 într-o suburbie din Melbourne. Era cel mai mic dintre cei șase frați și s-a căsătorit cu Dorothy Robertson, cunoscută sub numele de Doff Webb. Aceasta este cel mai probabil ceea ce l-a adus la Adelaide, a spus profesorul.

"Avem dovezi că el s-a separat de soția sa și că ea s-a mutat în Australia de Sud. Deci, posibil, el a venit să o găsească", a spus el pentru ABC.

Fitzpatrick vrea acum să ajute la rezolvarea misterului morții sale.

"Aș dori să văd toxicologia făcută atunci. Și aș dori să aflu ce s-a întâmplat cu Dorothy", a spus specialista.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel