Un tânăr a murit după pedeapsa primită pentru că a încălcat carantina, în Filipine

Foto cu caracter ilustrativ / Imagine de Free-Photos de la Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ / Imagine de Free-Photos de la Pixabay

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Filipine, a murit după pedeapsa primită pentru că a încălcat carantina.

Darren Manaog Peñaredondo a murit la 28 de ani, după ce ar fi fost forţat de soldaţii care păzeau oraşul General Trias, din provincia filipineză Cavite, să facă un exerciţiu de 300 de ori drept pedeapsă pentru că a încălcat carantina - acuză apropiații lui, potrivit BBC.

Tânărul a fost prins cumpărând apă după ora 18:00, încălcând astfel regula carantinei impusă în orașul din provincia Cavite, aflată sub „statutul de carantină comunitară”, care include și interzicerea circulației între 18:00 și 05:00. 

Partenera lui a povestit că Darren Manaog Peñaredondo și un alt bărbat ar fi fost aduși în Plaza Malabon, în fața primăriei, și puși să facă exerciții de 100 de ori. Ulterior, soldații ar fi insistat ca ei să repete exercițiile, un fel de genuflexiuni, de 300 de ori pentru că nu s-ar fi sincronizat. 

Tânărul a ajuns acasă în jurul orei 08:00 și abia se mai putea mișca, a menționat Reichelyn Balce pe Facebook. 

Iubitul i-ar mai fi spus și că a leșinat de câteva ori cât timp încerca să facă exercițiile. 

Darren Manaog Peñaredondo a început să aibă convulsii și inima i s-a oprit. A fost resuscitat, dar în jurul orei 22:00 a fost constatat decesul. 

Șeful poliției din oraș, locotenent-colonelul Marlo Nillo Solero, a informat că nu există o astfel de pedeapsă pentru persoanele care au încălcat restricțiile Covid. Totuși, în cauză se desfășoară o anchetă, a confirmat primarul orașului, Antonio Ferrer, într-o declarație pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel