Un an de la Colectiv. Părinţii victimelor, nemulţumiţi de stadiul dosarelor şi persoanele cercetate

Colectiv
Colectiv

Un an de la Colectiv. Părinţii a trei dintre tinerii decedaţi în urma incendiului din clubul Colectiv s-au arătat nemulţumiţi miercuri de stadiul în care se află dosarele deschise în urma tragediei şi consideră că nu sunt cercetate toate aspectele şi persoanele responsabile pentru moartea tinerilor.

'Principala nemulţumire este că niciunul dintre cele trei dosare nu este încă pe rol, cea mai avansată fază este camera preliminară. Un al doilea lucru este faptul că, după atâtea anchete şi după un an, considerăm că nu au fost puşi sub acuzare toţi responsabilii pentru ceea ce s-a întâmplat acolo', a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul unei case de avocatură, Laurenţiu Istrate, părintele unuia dintre tinerii decedaţi după incendiu.

El a susţinut că mai sunt persoane de cercetat, inclusiv în ceea ce priveşte incendiul.

'Din punctul de nostru de vedere, sunt două lucruri clare de cercetat - de ce s-a produs, cum s-a produs şi al doilea intervenţia pentru salvarea tinerilor şi tratamentul lor în spitale', a spus Istrate.

Potrivit acestuia, modul în care s-a produs incendiul se cercetează în trei dosare, unul la Parchetul General, unul la Parchetul Militar şi unul la DNA, dar despre intervenţie şi tratamentul în spitale nu este deschisă nicio anchetă, autorităţile statului nu s-au autosesizat.

'Obiectivul nostru este de a face ca în România astfel de lucruri să nu se mai întâmple şi prin asta înţeleg ca în spitalele din România bolnavii să fie trataţi corespunzător, autorităţile să aibă responsabilitatea şi puterea ca, în cazul în care nu sunt condiţii, să spună 'da, noi nu putem să îi tratăm, îi trimitem în locuri în care, chiar dacă este în străinătate şi costurile sunt altele, să aibă o şansă la viaţă', dar bineînţeles că în acelaşi timp ne-am dori ca aceste condiţii să fie şi în România', a afirmat Istrate.

Un an de la Colectiv. Cauzele incendiului

În opinia sa, cauzele incendiului au fost în primul rând administrative, deoarece cei care au decis darea în folosinţă a acelui spaţiu 'impropriu' - proprietarii clădirii, ai clubului, autorităţile - trebuiau să respecte legea.

'În ceea ce priveşte ce s-a întâmplat după, cred că a fost o intervenţie lăsată la îndemâna celor care au ajuns acolo, adică necoordonată. Noi dorim ca acest aspect să se cerceteze, eu nu sunt în măsură să spun că trebuia să o coordoneze x şi y, dar am auzit în acest an că există proceduri, că există legi, că exista o procedură de acţiune în astfel de cazuri, acolo nu s-a văzut aşa ceva', a adăugat Istrate.

Un alt părinte al unui tânăr decedat după incendiu, Narcis Hogea, a subliniat şi el că este necesar să se cerceteze şi ce s-a întâmplat după incendiu. 'Cel puţin revolta mea se bazează pe faptul că până acum nu s-a gândit să se cerceteze ce s-a întâmplat după incendiu, nimeni nu s-a întrebat dacă intervenţia a fost corectă sau nu, dacă în spitale tratamentul medical şi tratamentul etic vizavi de aparţinători şi faţă de pacienţi au fost corecte', a afirmat Narcis Hogea.

Avocatul Antoniu Obancea, cel care îi reprezintă pro-bono pe părinţii tinerilor decedaţi la Colectiv, a explicat stadiul juridic al dosarelor constituite în urma incendiului.

'Sunt trei dosare, divizate pe criterii de competenţă, cauzalitatea tehnică a incendiului a fost instrumentată de Secţia de Criminalistică a Parchetului Înaltei Curţi, dosarul este trimis în judecată, este într-o formă de cameră preliminară, deci suntem la jumătatea distanţei de a începe efectiv judecata. Celelalte două dosare, întrucât au fost constatate fapte de corupţie, respectiv fapte asimilate infracţiunilor de corupţie, fac obiectul competenţei DNA, de aceea sunt mai multe dosare', a spus Antoniu Obancea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel