Ultimul capitol al trilogiei de concerte 'West meets East', între 15 şi 18 octombrie, la Timişoara, Bucureşti şi Piteşti

[] []

04 oct 2019 / 17:18
Salveaza PDF Comentarii

Ultimul capitol al trilogiei de concerte 'West meets East', ce sărbătoreşte prima fuziune din istorie dintre muzica clasică occidentală şi cea indiană, va fi prezentat de Centrul Cultural 'Rabindranath Tagore' la Timişoara - pe 15 octombrie, la Bucureşti - pe 17 octombrie şi la Piteşti - pe 18 octombrie. 

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul a debutat în 2017, cu scopul de a readuce la viaţă povestea prieteniei dintre sitaristul Ravi Shankar şi violonistul Yehudi Menuhin (elevul lui George Enescu) şi melanjul muzical pe care cei doi l-au creat cu jumătate de secol în urmă. În cadrul concertului vor fi ascultate compoziţii de Ravi Shankar, de pe celebrele albume premiate cu Grammy în 1968, necântate încă în spectacolele din anii trecuţi.

De asemenea, muzica Transilvaniei va fi prezentată într-un nou 'avatar', prin intermediul unor variaţiuni pentru vioară şi instrumente indiene realizate de Udhai Mazumdar, elevul lui Ravi Shankar. Alături de muzica clasică a Indiei, concertul va mai include compoziţii de Bela Bartok şi George Enescu, muzicieni aleşi de Yehudi Menuhin să reprezinte Occidentul în proiectul de acum 50 de ani. Echipei de artişti din India i se va alătura violonistul francez Gilles Apap, muzician spectaculos şi creativ, renumit în toată lumea atât pentru interpretările sale pline de virtuozitate ale repertoriului clasic, cât şi pentru interesul pentru toate genurile de muzici tradiţionale. Concertele vor avea loc în Timişoara la Sala Capitol, în Bucureşti la Sala Mică a Palatului şi în Piteşti la Filarmonică.

Biletele pot fi cumpărate online, de pe eventbook.ro şi eventim.ro sau de la punctele de vânzare din oraş - Humanitas, Cărtureşti, Cinema Elvira Popescu, Casa de Bilete a Sălii Palatului, Casa de Bilete nr. 2 a Filarmonicii din Timişoara, Casa de bilete a Filarmonicii din Piteşti. Evenimentul este organizat cu sprijinul Ambasadei Indiei în România, Primăriei Municipiului Timişoara, Consiliului Local Timişoara şi Filarmonicii din Piteşti. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25