Udrea folosește tactica lui Băsescu din 2001. PDL se rupe doar dacă voturile sunt echilibrate

Udrea Blaga 1
Udrea Blaga 1

 Monica Macovei și-a anunțat, duminică, candidatura pentru funcția de președinte al partidului. Anunțul vine cu o lună înainte de Convenţia Naţională Extraordinară, în care va fi ales noul lider al PDL. Analistul politic Alfred Bulai a arătat pentru De Ce News cărui dintre cei doi candidați -Vasile Blaga și Elena Udrea- îi folosește intrarea în lupta pentru șefia PDL a Monicăi Macovei. Iar fostul democrat-liberal, Gelu Vișan, a realizat o analiză a situației actuale din PDL, pe care o consideră asemănătoare cu cea din 2001. PD-ul de atunci obșinuse rezultate-dezastru, atât la legislative, cât și la prezidențiale.

Întrebat cui îi folosește intrarea în cursa pentru conducerea PDL a Monicăi Macovei, analistul Alfred Bulai a răspuns: „Practic nici unuia, pentru că gruparea de intelectuali a Monicăi Macovei este redusă din punct de vedere numeric. Gruparea Macovei ar fi importantă doar dacă ar pleca din PDL și ar forma un nou partid, împreună cu republicile, forțele și celelalte aripioare...Acest tip de partid se numește colector, pentru că adună nemulțumiții de pe scena politică. Cei care au fost simpatizanți PDL, dar au votat cu alte partide, nu se întorc direct, mai trec printr-un astfel de partid. La fel nemulțumiții de guvernarea actuală”.

Bulaia analizat și situația celorlalte două tabere aflate în luptă pentru șefia PDL: „Ne putem confrunta cu două situații. Dacă la alegerile interne una dintre cele două tabere câștigă cu un scor zdrobitor, atunci învinșii rămân în partid. Dar, dacă vom avea un rezultat strâns, de genul 55%, cu 45%, atunci învinșii vor pleca din partid, pe schema amintită deja, cu partidul colector. Gruparea învinsă va avea suficientă forță să se rupă și să facă altă organziație. Depinde și cum va fi percepută (amintiți-vă că APR, grupul desprins  în 1997, avea mai multe procente în sondaje decât PDSR) și ce oameni va propulsa. Dacă Udrea va fi învinsă la un scor apropiat de Blaga, atunci va rupe partidul și este posibil să ia și intelectualii cotroceniști în noul proiect ”.

Gelu Vișan:Udrea va câștiga folosind tactica lui Băsescu din 2001

Fostul democrat-liberal, Gelu Vișan, îi analizează pe cei trei candidați la președinția PDL, și o vede favorită pe Elena Udrea, despre care spune că a adoptat aceiași tactică folosită de Traian Băsescu în 2001, pentru a ajunge în fruntea partidului.

„Monica Macovei susține criterii bune pentru societatea românească. Însă dacă s-ar aplica la literă programul ei, orice partid din lume ar dispărea în secunda doi. Deși este un proiect corect, programul ei este complet utopic. Vasile Blaga este un lider conservator și moderat, iar Elena Udrea propune un proiect reformist, prin care să promoveze noi lideri, tineri, din generația de 40 de ani. Prin urmare, Macovei este mai apropiată de curentul Udrea”, consideră Gelu Vișan.

„În 2001, după alegeri, Petre Roman, secondat de Vasile Blaga, au întocmit un document prin care au propus participarea la un protocol de colaborare cu PDSR. Traian Băsescu nu-și anunțase intenția de a candida pentru conducerea partidului. După apariția „proiectului Roman”, Traian Băsescu a anunțat că va candida, pentru a face opoziție serioasă. În partid s-a format instantaneu un nou curent, incontrolabil.

Toți  l-au votat pe Băsescu, în vreme ce vechea gardă nu aduna nici 50 de voturi. Acum Elena Udrea face aceași mișcare. Și, chiar dacă nu se bucură de o imagine așa de puternică, precum a fostului primar general, acest curent se va impune. Partidul nu are altă șansă. Trebuie să fie pregătit pentru patru ani de opoziție”, a declarat fostul democrat-liberal pentru De Ce News.

În final, Gelu Vișan concluzionează: „În 2001, pe fondul scăderii partidului în alegeri, se simțea nevoia unei schimbări masive. Exact același lucru se întâmplă și acum”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel