UDMR: Vrem autonomie reală!

UDMR
UDMR

Vrem un stat descentralizat și autonomie locală reală, afirmă senatorul UDMR Cseke Attila.

UDMR a depus aproape 100 de amendamente  în vederea modificării proiectului de Cod Administrativ.

"Vrem un stat descentralizat, autonomie locală reală și limitarea atribuțiilor prefecților în conformitate cu cele stabilite de Constituție. Pe baza acestor trei principii, am elaborat aproape 100 de amendamente pe care le-am inițiat în vederea modificării proiectului de Cod Administrativ.

Legislația reglementează pe termen lung funcționarea administrațiilor publice locale, deci nu este indiferent dacă este adoptată o lege care, într-adevăr, descentralizează, simplifică, eficientizează activitatea administrației locale sau continuă să centralizeze și să atribuie prefecților competențe care depășesc cadrul constituțional", a declarat Cseke Attila, liderul grupului UDMR din Senat, miercuri, după ce Comisia specială a încheiat dezbaterea generală privind analiza noului proiect de Cod Administrativ.

În cadrul dezbaterilor din Comisia specială, ministerul de resort a prezentat cele mai importante prevederi ale proiectului legislativ și a audiat reprezentanții diferitelor nivele ale administrației publice locale, dar și reprezentanții prefecturilor, șefii Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, respectiv președintele Agenției Naționale de Integritate.

Pe ce principii se bazează amendamentele depuse de UDMR

Săptămâna viitoare, comisia va începe să discute și să voteze amendamentele depuse la proiectul de act normativ. Printre acestea se află și propunerile Uniunii. Apoi, în termen de trei săptămâni, proiectul noului Cod Administrativ va fi prezentat plenului Senatului.

Cseke Attila a precizat că amendamentele formulate de UDMR se axează pe trei principii importante. 'Primul aspect vizează afirmarea principiului descentralizării. Am formulat propuneri de modificare care simplifică, transparentizează și asigură fezabilitate procesului de descentralizare. În același timp, am propus eliminarea din textul proiectului de lege a prevederilor care împiedică descentralizarea. O astfel de prevedere este și obligativitatea respectării principiului constrângerilor bugetare'.

Clarificarea competențelor prefectului este al doilea subiect important unde UDMR a elaborat o serie de amendamente.'În forma actuală, proiectul Codului Administrativ conferă prefecturilor atribuții și competențe, care nu sunt prevăzute de Constituție și care, mai degrabă, ar consolida, în continuare, autoritatea prefecților, deși aceasta ar trebui diminuată. Prefectul nu poate fi garantul respectării legii, deoarece nu are o susținere constituțională pentru a face acest lucru.

Nu poate efectua verificări la sediul administrației locale în scopul controlului legalității documentelor administrative și nu există niciun motiv pentru a fi anunțat în prealabil cu privire la orice control al unui minister care are loc în județ. UDMR a propus eliminarea oricărui articol de lege care ar conferi prefecților puteri dincolo de limitele Constituției', a subliniat Cseke Attila.

Consolidarea autonomiei locale

Al treilea grup de amendamente formulate de UDMR are drept scop consolidarea autonomiei locale. 'În opinia noastră, atribuțiile sistemului administrațiilor publice locale trebuie clarificate și extinse. Obiectivul este crearea unui sistem administrativ bazat pe deciziile comunităților locale. De exemplu, UDMR nu poate fi de acord cu faptul ca în consiliile locale și județene să nu poată fi dezbătute decât proiectele de hotărâri avizate pozitiv de secretarul localității.

În plus, considerăm că propunerea privind exercitarea mandatului liderilor și consilierilor locali și județeni este prea mult complicată. Pentru certificarea mandatelor ar urma să fie solicitate prea multe documente, care nu au fost necesare până acum', a precizat senatorul UDMR.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel