Turiști atacați de urși pe traseele din Bucegi în această seară. Salvamontiștii au intervenit - VIDEO

Salvamontiștii trag un semnal de alarmă cu privire la atacurile urșilor.

Salvamontiștii din Bușteni fac mai multe recomandări în cazul în care turiștii se întâlnesc cu urșii pe traseele montane. În această seară un grup de turiști a avut nevoie de ajutor după ce au s-au întâlnit cu ursul. Modul în care au reacționat poate fi un exemplu pentru alți turiști. 

”Al doilea caz în decurs de numai o săptămână în care turiștii sunt atacați de urși pe traseele turistice din Bucegi. Din fericire nu au existat victime în niciunul dintre cazuri, dar se poate întâmpla oricând o tragedie. Așadar sfatul nostru este ca fiecare turist să poarte la îndemână un spray împotriva urșilor, să nu hrănească animalele sălbatice în general, să nu fugă din fața ursului ci să se retragă încet din calea lui, făcând pe cât posibil gălăgie.În cazul din această seară, turiștii nu au fost echipați cu spray-uri, dar au avut în apropiere o stâncă pe care s-au cățărat cu toții și au făcut gălăgie cu bidoane de apă în care au băgat pietricele. O metodă bună care a ținut ursul departe până am ajuns noi. Speram ca informațiile să vă fie de folos”, au scris reprezentanții Salvamont Bușteni pe pagina lor de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel