Trump dă de pământ cu Biden la prima sa apariţie publică după ce s-a vindecat de Covid-19 - video

Trump
Trump

Preşedintele Donald Trump şi-a făcut sâmbătă prima apariţie la un eveniment public de la revenirea la Casa Albă în urma celor trei zile de internare în spital după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19, încă nefiind clar dacă el mai este contagios, relatează Reuters, AFP şi DPA.

Trump a vorbit din balconul Casei Albe la un eveniment denumit un protest paşnic pentru lege şi ordine, la care au fost prezenţi sute de simpatizanţi ai săi. Mă simt grozav!, s-a adresat el mulţimii, care striga: Încă patru ani.

Începem foarte, foarte masiv mitingurile noastre, şi cu tot ce e al nostru, pentru că nu putem permite ca ţara noastră să devină o naţiune socialistă, a îndemnat preşedintele republican, apariţia sa fiind un semnal că este hotărât să-şi reia campania electorală pentru scrutinul din 3 noiembrie la care se va confrunta cu democratul Joe Biden.

Vorbind fără să poarte mască, Trump a susţinut că noul coronavirus va dispărea. Vreau să ştiţi că naţiunea noastră va învinge acest teribil virus chinezesc (...) Producem terapii şi medicamente puternice, vindecăm bolnavii, ne vom reveni şi vaccinul va veni foarte, foarte repede, într-un timp record, a promis el.

Ştiinţa şi medicina vor eradica virusul chinezesc odată pentru totdeauna, vom scăpa de el în lumea întreagă. Vedeţi mari focare în Europa, în Canada (...), dar va dispărea, este pe cale să dispară şi vaccinurile vor ajuta, crede Trump.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel