Trei persoane au fost împușcate în Pennsylvania, la petrecerea unui bebeluș.
Trei persoane au fost împușcate la petrecerea unui bebeluș în Pennsylvania, sâmbătă seara, după o ceartă pentru cadouri, a declarat șeful poliției din Lower Burrell, John Marhefka, într-un briefing de presă la care au luat parte și jurnaliștii CNN.
Polițiștii din zonă au fost trimiși spre Departamentul de pompieri voluntari Kinloch din Lower Burrell, Pennsylvania, la scurt timp după ora 18:00, pentru un incident la care s-au auzit focuri de armă în sala de pompieri.
„Acesta nu a fost un eveniment de tragere activ, ci mai degrabă un incident de familie izolat în timpul unei petreceri pentru un bebeluș”, a spus el.
O investigație preliminară a arătat că incidentul a început ca o ceartă în familie cu privire la cadourile oferite mămicii la petrecere. Totul a escaladat într-o luptă fizică, iar mai apoi în focuri de armă, atunci când „suspectul a scos o armă semiautomată de nouă milimetri” și a tras trei focuri în mulțimea de aproximativ 25 de persoane, reprezentând prieteni și familie, a spus șeful poliției din Lower Burell.
Trei persoane au fost rănite în urma incidentului armat: un bărbat de 23 de ani, o femeie de 19 ani și un băiat de 16 ani, a spus Marhefka. Victimele au fost duse la spitalul din Pittsburgh pentru tratarea rănilor. Până la momentul conferinței de presă nu erau cunoscute leziunile suferite de cele trei victime.
În momentul în care au sosit ofițerii, suspectul înarmat a ieșit din sala de pompieri și a fost luat în custodie fără incidente, a mai spus șeful poliției.
Incident șocant și la o nuntă din Băile Felix. Evenimentul, care ar fi trebui să fie unul dintre cele mai frumoase și fericite din viața unor tineri, s-a sfârșit cu lacrimi și durere. Mirele, Liviu, un tânăr de 31 de ani, a ajuns la spital cu coloana fracturată în două locuri, după ce a fost scăpat din brațe de invitații care l-au aruncat în sus.
“După circa 40 de minute de la dansul mirilor, în jurul orei 20:40, au venit să mă ia pe sus, dar nu m-au luat cum trebuie. M-au aruncat o dată în sus, pe urmă când m-au aruncat a doua oară, m-au scăpat și am căzut pe spate”, a declarat, de pe patul de spital, pentru Bihorjust, Liviu Filimon.
Greșeala majoră făcută de invitați a fost că l-au ridicat pe tânăr de jos și l-au pus pe un scaun până la venirea medicilor. Un astfel de gest este foarte periculos atunci când o persoană este suspectă de fractură. “Trebuia să nu mă fi mișcat când eram întins pe jos.”, a mai spus mirele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu