Tragedie Caracal, ADN Alexandra. Victor Alistar, semne de întrebare. Oana Zamfir: Dumneavoastră vă îndoiți?

Victor Alistar FOTO AGERPRES
Victor Alistar FOTO AGERPRES

Victor Alistar, membru în cadrul CSM, a declarat la Antena 3 că în cazul Caracal este nevoie de transparenţă totală, astfel încât lumea să înţeleagă exact ce s-a întâmplat. 

"Am observat că acest anunţ a fost transmis de ministrul Justiţiei. Dacă astăzi ministrul Justiţiei a făcut anunţul, întreb care este asumarea pe care dna Birchall şi-o face privind modul cum funcţionează sistemul. Cred că pentru a evita orice controversă în opinia publică, este nevoie de transparenţă, claritate, lipsă de dubii. Trebuie publicată metodologia prin care s-a făcut expertizarea, calitatea materialului expertizat, procentajul de probabilitate al expertizei cu privire la posiblitatea de a găsi material biologic detectabil ADN în condiţiile de incinerare al unui corp", a declarat Victor Alistar la Antena 3. 

Oana Zamfir, reacţie imediată 

"Staţi puţin, dle Alistar, dumneavoastră vă îndoiţi că noi în această seară avem o variantă reală?” a intervenit Oana Zamfir. 

"Nu mă îndoiesc de nimic, nici nu confirm nimic. Nu am competenţa profesională de rigoare, nu mă îndoiesc de nimic şi nu confirm nimic. Ce consider eu că este necesar este să avem transparenţă cu privire la metodologie, calitatea materialului detectabil ADN, clarificarea faptului dacă în acel butoi avem materiale care au fost carbonizate în aceeaşi perioadă de timp, pentru că dacă carbonizezi tot ce înseamnă ţesut moale trebuie să verifici dacă în acele condiţii mai există şi alt material biologic.” a răspuns Victor Alistar.

”Pentru că dumneavoastră susţineţi ceea ce susţine întregul mediu online. Dacă dumneavoastră, membru al CSM-ului, vă îndoiţi, cine trebuie să facă lumină în această problemă?", i-a replicat Oana Zamfir.

”Nu mă îndoiesc, dar informaţiile date sunt insuficiente. Avem nevoie de transparență completă, nu e un secret național", a mai spus membrul CSM. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel