TAS, decizie transferuri Neymar şi Mbappe. Impact pentru Real Madrid

TAS, decizie transferuri Neymar şi Kylian Mbappe. Impact pentru Real Madrid
TAS, decizie transferuri Neymar şi Kylian Mbappe. Impact pentru Real Madrid

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a dat dreptate clubului de fotbal PSG în litigiul său cu UEFA, legat de fair-play-ul financiar.

PSG obţine o mare victorie juridică scăpând de o greutate pe care o târăşte după ce a cheltuit 400 de milioane de euro în vara lui 2017 pentru aducerea lui Neymar şi Kylian Mbappe. UEFA anunţase în septembrie că PSG va fi supus unei examinări mai aprofundate.

UEFA a deschis o anchetă formală în septembrie 2017 la presiunea mai multor forţe ale fotbalului european, printre care Spania, unde a evoluat timp de patru ani vedeta Neymar, înainte de a fi transferat de PSG pentru 222 milioane de euro, un record. La această sumă se adaugă cele 180 de milioane de euro plătite de PSG pentru Mbappe.

Citește și: FCSB, un nou transfer. "I-am zis că poate ajunge milionar". Belu a semnat

Anchetă închisă, apoi redeschisă

Ancheta ICFC, instanţa însărcinată cu controlul financiar al cluburilor în cadrul forului fotbalistic european, a fost închisă în iunie, dar redeschisă o lună mai târziu. Camera sa de judecată a decis să trimită cazul în faţa Camerei de instrucţie a ICFC pentru o examinare mai aprofundată, a precizat în septembrie UEFA.

PSG a atacat la TAS acea "examinare mai aprofundată", estimând că a existat un viciu de procedură, deoarece nu a fost respectat termenul de recurs de 10 zile pentru a deschide orice reexaminare. Tribunalul a fost convins de acest argument. Cea mai înaltă jurisdicţie sportivă a "anulat" decizia forului fotbalistic european, anunţată în septembrie, de a reexamina dosarul lui PSG, care iniţial fusese clasat în luna iunie. TAS, cu sediul în oraşul elveţian Lausanne, consideră că ancheta a fost "închisă" în luna iunie, iar concluziile sale au fost "definitive".

Ce va face Real Madrid

În urma acestei decizii a TAS, presedintele PSG-ului, Al Khelaifi, nu mai are parte de presiune economică de a vinde una dintre vedetele Kylian Mbappe și Neymar, așa cum scriu și cei de la AS. La rândul său, Florentino Perez, preșdintele Real Madrid, crede că revenirea lui Zidane să-l convingă pe Mbappe să facă pasul spre Madrid, în timp ce Neymar este o țintă permanentă a a grupării spaniole. Dispărând presiunea de a vinde, PSG poate să stabilească prețuri uriașe pentru cele două vedete ale sale.

Totuți, PSG trebuie să facă rost de circa 100 de milioane de euro până la finalul sezonului, pentru a prezenta conturi echilibrate pe 30 iunie şi a amortiza transferurile lui Neymar şi Mbappe. Astfel, clubul ar putea fi nevoit să vândă cel puţin un jucător la încheierea actualei stagiuni, ca să evite sancţiuni extrasportive ce ar merge de la o simplă amendă la excluderea din competiţiile europene.

Citește și: Zidane, prima mutare GALACTICĂ după preluarea Realului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel