Tablou de Renoir, furat. Urma să fie vândut la licitație

Tablou de Renoir, furat. Urma să fie vândut la licitație. foto: facebook
Tablou de Renoir, furat. Urma să fie vândut la licitație. foto: facebook

Un tablou de Renoir a fost furat din sediul unei renumite case de licitaţii din Viena.

În urma acestui jaf, poliţia locală a demarat căutările pentru prinderea a trei suspecţi.

Tabloul este un peisaj de la ţărmul mării şi urma să fie pus în vânzare în cursul zilei de miercuri, însă a fost furat luni după-amiază, potrivit aceleiaşi surse. Opera de artă este estimată la un preţ cuprins între 120.000 şi 160.000 de euro. Poliţia a dat publicităţii imaginile surprinse de o cameră de supraveghere ce arată trei bărbaţi în timp ce intrau în sediul casei de licitaţii Dorotheum din Viena în jurul orei locale 17:15 (16: 15 GMT).

După ce s-au îndreptat direct către acel tablou, expus la etajul al doilea, ei s-au separat şi au părăsit clădirea în mod individual. 'A fost vorba probabil despre profesionişti', a declarat Patrick Maierhofer, purtător de cuvânt al Poliţiei din Viena. Tabloul, care se intitulează 'Golfe, mer, falaises Vertes', are dimensiunile de 40 x 27 de centimetri şi a fost pictat în anul 1895.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel