Timp de aproape patru luni, lumea a privit îngrozită cum forțele ruse au făcut una cu pământul orașele ucrainene, cu imagini cu civili sacrificați în Bucha și Mariupol atrăgând indignarea și îndemnul internațional ca puterile occidentale să sporească ajutorul militar. Dar în tot acest timp avea loc un fenomen mai puțin vizibil în case, la puncte de control, în timpul protestelor de stradă: soldații ruși rețineau și răpeau sute sau poate mii de civili.
În toată țara, oameni lipsesc. O profesoară de școală care a refuzat cererile soldaților ruși să vorbească limba lor. Un paramedic voluntar care îngrijea răniții în orașul-port Mariupol. Tatăl a unui jurnalist, răpit ca să-i fie șantajată fiica, astfel încât inamicii să aibă acces site-ul ei de știri. Aceștia sunt doar câțiva, iar restul poveștilor vor fi altele nespuse.
Tactică demoralizatoare a armatei ruse
Autoritățile și susținătorii drepturilor omului spun că aceste cazuri fac parte dintr-un model mai amplu de răpiri rusești și dispariții, o tactică militară menită să terorizeze comunitățile și să demoralizeze rezistența civilă. Mulți dintre cei dispăruți sunt victime ale răpirilor inamice, tactica constând dintr-o reținere urmată de tăcerea răpitorului, refuzând măcar să recunoască că a luat pe cineva prizonier. Alții sunt închiși în închisori controlate de ruși, uneori folosiți pentru a face schimb cu soldații capturați ai Rusiei sau pentru a extrage informații. Unii sunt probabil lăsați în urmă, să piară de condițiile mizere, foame sau din cauza rănilor. Alții sunt morți.
Și pentru fiecare persoană dispărută, a spus un expert, există „inele concentrice ale răului” care se unduiesc prin comunitățile celor răpiți. Răul este în sânul lor. Guvernul ucrainean a înregistrat cel puțin 765 de cazuri, care pot implica mai mult de o victimă, ale disparițiilor forțate, un termen umbrelă pentru a descrie diferite forme de privare ilegală de libertate.
Experții și oficialii sunt de acord că numărul real este aproape sigur mult mai mare. Cu cât? Nimeni nu știe cu adevărat, dar poliția națională a Ucrainei a întocmit peste 9.000 de rapoarte de persoane dispărute de la invazia Rusiei, scrie The Washington Post.
Fiul unui înalt oficial a fost răpit, iar relațiile influente nu au ajutat
Era la sfârșitul lunii martie când a devenit clar că Rusia era pe cale să pună mâna pe Melitopol. Dar în ciuda rugăminților disperate ale lui Buryak, Vlad a refuzat să-și părăsească bunicul, care era țintuit la pat și se lupta cu cancer în stadiul patru.
„Voi rămâne cu bunicul până la sfârșit”, i-a spus Vlad tatălui său.
Aproximativ o săptămână mai târziu, bunicul lui a murit. Vlad era gata să plece.
Buryak i-a găsit fiului său un loc într-o mașină cu două femei și trei copii, toți încercând să scape din oraș. Au plecat devreme și au ajuns la aproximativ 45 de mile nord, până la orașul Vasylivka, unde au dat peste ultimul punct de control rusesc. Soldații au mers din mașină în mașină, interogând pasagerii.
Vlad era pe bancheta din spate uitându-se la telefon când unul dintre gardienii ruși i-a luat dispozitivul și în curând au aflat că tatăl său era un oficial guvernamental. Ceilalți pasageri ai mașinii au fost eliberați, dar Vlad a fost reţinut. Buryak a început imediat să-și sune toți prietenii și s-a întâlnit cu autorități de rang înalt, cerând ajutor pentru a aranja un schimb de prizonieri, despre care soldații ruși au spus că este singura modalitate de a-l regăsi pe Vlad
Dar conversațiile cu autoritățile ucrainene nu au dus nicăieri, a spus Buryak. Serviciul de Securitate al Ucrainei a desemnat un anchetator pentru cazul său, dar Buryak a spus că a făcut puțin progres. Serviciul de Securitate nu a răspuns unei cereri de interviu. Cazul lui Vlad aruncă o lumină sumbră asupra obstacolelor cu care se confruntă ucrainenii în găsirea celor dragi, atunci când chiar și un oficial guvernamental proeminent cu relații bine puse se luptă să aranjeze eliberarea fiului său.
„Vlad are nevoie de mine cu sânge rece”
După săptămâni de eforturi frenetice și nopți nedormite, Buryak a reușit recent să orchestreze un plan despre care crede că îl va aduce pe Vlad acasă. El a spus că omologii ruși au fost de acord cu acesta, dar au refuzat să ofere mai multe detalii, temându-se că l-ar putea pune în pericol pe fiul său și procesul de negociere.
Vlad, care a fost transferat într-o altă locație și și-a recăpătat încet optimismul.
„Vlad are nevoie de mine așa: cu sânge rece, rațional și înțelept”, a spus oficialul. „Nu am dreptul să devin sentimental chiar acum. Când îl vom elibera, atunci vom plânge, vom fi fericiți, vom face totul.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
