SUA: 23 de ani de închisoare pentru o femeie care a trădat informatorii din Irak ai armatei

O traducătoare a Pentagonului a fost condamnată miercuri la 23 de ani de închisoare pentru divulgarea numelor informatorilor americani din Irak unei persoane având legături cu Hezbollahul libanez, notează AFP.

Mariam Thompson, 62 de ani, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia şi a recunoscut că a livrat informaţii clasificate unui libanez în ideea că le va transmite Hezbollahului, pe care Washingtonul l-a inclus pe lista neagră a organizaţiilor 'teroriste'.

'Pedeapsa ei reflectă gravitatea acţiunilor sale: a trădat încrederea poporului american, surselor pe care le-a pus în pericol şi trupelor cu care a lucrat', a subliniat într-un comunicat John Demers, responsabil cu problemele de securitate naţională la Departamentul de Justiţie.

Potrivit documentelor judiciare, Mariam Thompson lucra ca interpret la o bază militară din străinătate când a stabilit o relaţie în 2017 pe o aplicaţie video cu un bărbat care i-a spus că are legături cu Hezbollahul libanez. 'Cu timpul, ea a dezvoltat un interes romantic pentru el', potrivit justiţiei americane. În decembrie 2019, a fost trimisă la serviciul forţelor speciale americane din Erbil, în nordul Irakului, când SUA au declanşat lovituri împotriva unei miliţii pro-iraniene.

Acestea au culminat la 3 ianuarie cu moartea puternicului general iranian Qassem Soleimani. La scurt timp după aceea, contactul lui Mariam Thompson i-a solicitat informaţii despre informatorii care ar fi putut ajuta Statele Unite.

Ea a consultat ulterior dosarele mai multor surse americane şi i-a transmis identitatea a cel puţin opt dintre ele, precum şi informaţii despre tacticile Statelor Unite. Ea a fost arestată de poliţia federală la 27 februarie 2020, mai scrie AFP, precizează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel