Spitalul ”Bagdasar-Arseni” și-a început activitatea în anul 1935. Dacă pe atunci instituția medicală avea doar opt paturi și o sală de operație, în prezent, după ce a fost renovată, dispune de 558 de paturi, dotări cu echipamente, dispozitive medicale, dar și mobilier de spital.
Spitalul ”Bagdasar-Arseni” a fost consolidat și modernizat, devenind ”cel mai modern spital public din România”, după cum spune chiar Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătății.
Până în momentul actual, aceasta reprezintă cea mai mare investiție a Ministerului Sănătății în consolidarea și modernizarea unui spital din România (19 milioane euro în lucrări de consolidare - modernizare și 16,4 milioane euro în dotări cu echipamente, dispozitive medicale și mobilier de spital).
Spitalul este reprezentat de un corp medical de elită, ce-și desfășoară activitatea în șase Clinici Universitare, printre care și cea mai mare Clinica de Neurochirurgie din Europa Centrală și de Est. Dotările și echipamentele medicale moderne, precum și condițiile hoteliere la standarde europene sunt la dispoziția celor peste 25000 de pacienți, tratați anual în Spitalul “Bagdasar – Arseni”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu