Spania renunță la restricțiile DURE, după ce 80% din populație s-a vaccinat

Pexels
Pexels

Spania va renunța la majoritatea restricțiilor împotriva COVID-19, după ce mai mult de jumătate din opulație s-a imunizat cu ambele doze. 

Masca rămâne însă obligatorie în spaţiile închise, dar restaurantele, magazinele, cinematografele, teatrele şi muzeele pot funcţiona la capacitate maximă, relatează știridiaspora.ro. Madridul a renunţat de săptămâna aceasta la toate restricţiile. Activitatea a revenit la normal, iar terasele sunt pline. Doar masca mai aminteşte de pandemie. Românii veniţi în vacanţă în Spania se bucură de atmosfera relaxată, dar se gândesc cu îngrijorare la situaţia de acasă.

În toate cele 17 comunităţi autonome nu mai există limită de capacitate în spaţiile închise. S-au redeschis inclusiv cluburile şi localurile de noapte, însă în Catalonia, Galicia şi Insulele Canare accesul se face în baza certificatului COVID. Iar în câteva regiuni s-a păstrat interdicţia de a fuma la terase. Valencia a ridicat restricţiile din acest weekend.

Rata de infectare este sub 1 la mie

Rata de infectare în Spania a scăzut sub 0,5 cazuri la mia de locuitori, în unele regiuni fiind chiar de 0,2 la mie. De săptămâna viitoare vârstnicii de peste 70 de ani vor primi cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, relatează Stirile TVR.

Aproape 80 la sută dintre spanioli au fost deja vaccinaţi complet împotriva Covid -19, inclusiv copiii de peste 12 ani. În întreaga ţară se fac deja pregătiri pentru ziua naţională, sărbătorită pe 12 octombrie, de la care nu vor lipsi festivalurile, petrecerile în aer liber, târgurile, vizitele gratuite la muzee şi bineînţeles parada militară.

Spania este luată cu asalt de turiști

În timp ce țara noastră este devastată de valul 4, la spitale se formează cozi de ambulanțe, pacienții sunt tratați în spitale și pe scaune, iar autoritățile anunță noi restricții în zonele unde rata de infectare este foarte mare, Spania profită acum de pe urma campaniei susținute de vaccinare. Turiștii iau din nou cu asalt țara, după un an 2020 dezastruos din acest punct de vedere, transmite Realitatea Plus. Astfel, Spania revine în topul celor mai apreciate destinații de vacanță. 

Turiștii explorează acum și localitățile mai puțin cunoscute. Poblas de Farnals e un paradis scăldat de Mediterană. Localitatea e cochetă și are un aer ospitalier. În 2021 străinii au revenit spectaculos pe aceste meleaguri, atrași de prețuri și condiții foarte bune. 

Întreaga zonă pare desprinsă dintr-o reclamă: plaje aurii, esplanade cochete, decorate cu plante exotice, parcări aerisite și numeroase spații de joacă pentru copii.

Terasele sunt pline, iar accesul e liber, fără certificat verde. Grație vaccinării masive, rata infectărilor a scăzut puternic, la  2.000 de pacienți internați în spital. La final de sezon estival, termometrele încă arată în jur de 30 de grade, dar încep promoțiile, așa că te poți bucura de un sejur mai ieftin în acest colț de Rai. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy