Southest Airlines ține la sol toate aeronavele Boeing 737 după ce ieri un avion a aterizat de urgență ca urmare a unei găuri în acoperiș

Southwest-Airlines
Southwest-Airlines

Compania aeriană Southwest Airlines ţine la sol 79 de aeronave Boeing 737, pentru verificări, şi a anulat 300 de curse, după ce vineri a apărut o gaură în fuzelajul unui avion aflat în zbor, la 10.500 de metri înălţime, scrie MSNBC.

Avionul a aterizat de urgenţă într-o bază militară din deşertul Arizona. Doi dintre cei 118 pasageri au leşinat după ce s-au lovit cu capul de scaunele din faţă, iar ceilalţi au scăpat nevătămaţi. Oficialii companiei spun că a fost o "ruptură a fuzelajului", care a depresurizat avionul şi a determinat o "coborâre controlată". FBI a declarat că a fost o "defecţiune mecanică" şi nu se pune problema unui act terorist.

Totuşi, motivul pentru care a apărut gaura din acoperişul avionului nu este deocamdată cunoscut. De obicei, acest lucru se întâmplă din cauza fulgerelor, dar vremea era bună în locul unde zbura aeronava. Se pare că metalul din fuzelaj ar fi cedat, din cauza vechimii avionului (15 ani). În prezent, 931 de aeronave Boeing 737 la fel de vechi sunt folosite de companiile aeriene din toată lumea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel