Europarlamentarul Sorin Moisă a anunțat, sâmbătă, 18 noiembrie, că a decis să își prezinte demisia din PSD. Analistul politic Bogdan Chirieac a declarat că ministrul Olguța Vasilescu i-a croit un drum.
„Înțeleg că nu a plecat din PSD să se înscrie în alt partid. Omul a plecat din partid să se întoarcă la Securitate. Şi de aici este, zic eu, interesul deosebit. Cred că doamna Olguța Vasilescu i-a croit alt drum. L-a trimis exact unde trebuie", a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Bogdan Chirieac.
VEZI ŞI Sorin Moisă - Olguța Vasilescu, schimb de replici: Securist mititel. Prindeți viteză
„Toată lumea trebuie să fie reprezentată în Parlament. Toţi trebuie să aibă un loc sub soare. (...) Sunt partide asumate, PSD, PNL, UDMR, ALDE. Sunt şi partide neasumate. Iar acum se formează Partidul Securitatea României. (...) Domnul Moise eu cred că este un pionier în acest domeniu şi de ce să nu-l încurajăm?", a mai spus analistul politic.
[citeste si]
Mesajul lui Moisă
"Astăzi am decis să îmi prezint demisia din PSD", a scris Moisă, pe Facebook, adăugând că, sub conducerea lui Liviu Dragnea, "PSD a dezgropat, reactivat și adaptat la contextul actual al României o parte dintre reflexele îndelung cultivate în anii național-comunismului".
"Ce oferă PSD acum nu este patriotism, ci naționalism de tip polonez sau maghiar, frustrat, în mod steril opus Bruxelles-ului, conservator social. O formă de discurs și practică politică ce apropie țara nu doar de grupul iliberal al țărilor de la Vișegrad, ci și de Rusia lui Putin", a susținut Moisă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu