MILITARI ROMÂNI, răniți în ATENTAT în Afganistan

Opt militari români au fost răniți într-un atentat în Afganistan. 

UPDATE: Iată comunicatul MApN: 

”Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device).

Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor. 

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților.

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Aceștia execută, în teatru, misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi.

Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.

Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.”

-------

În atentatul sinucigaș, unsprezece copii au fost uciși. A fost un atentat sinucigaș cu o mașină capcană comis de un kamikaze. 

Atentatul a avut loc lângă o moschee din sudul Afganistanului. 

Şaisprezece persoane- civili, poliţişti şi soldaţi români- au fost răniți. Kamikaze s-a aruncat în aer cu vehiculul când un convoi de trupe străine trecea în apropiere, a precizat poliţia. 

În scurt timp, MApN va transmite un comunicat de presă. Mircea Dușa a precizat că mai întâi au informat familiile militarilor români. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel