Sindromul Takotsubo. Boala "inimii frânte" care te bagă în spital

Sebastian Florea / 15 feb 2018 / 12:03 Salveaza PDF Comentarii

Sindromul Takotsubo este o boală de inimă care reproduce simptomele infarctului şi care se poate instala în urma unui şoc sau a unei dezamăgiri din dragoste.

Un şoc extrem legat de o dezamăgire din dragoste sau de moartea cuiva drag poate face ca ventriculul stâng al inimii să se deformeze uşor, provocând o îngustare a arterelor coronariene, potrivit Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei (Conacyt) din Mexic, citat de EFE.

Acest lucru face ca inima să piardă din forţă în pomparea sângelui provocând în final simptome similare unui infarct, informează institutul cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor. Cardiomiopatia Takotsubo, sau sindromul inimii frânte, este o boală rară şi cu incidenţă redusă, descrisă prima oară în Japonia în anii 90.

Numele de 'takotsubo' vine din limba japoneza, în care 'tako' înseamnă 'caracatiţă' iar 'tsubo' vas, desemnând astfel un vas, similar unei amfore, cu ajutorul căruia pescarii japonezi prind caracatiţele. Forma acestui vas este similară cu forma luată de ventriculul stâng afectat de acest tip de cardiomiopatie. Această boală rară face ca o parte a inimii (ventriculul stang) să se lărgească temporar şi să nu mai pompeze corect sângele, in timp ce restul inimii funcţionează normal sau la capacitate mai redusă.

Insuficienţă cardiacă severă

Expertul mexican în boli cardiace Eliud Samuel Montes a subliniat că această boală duce la insuficienţă cardiacă severă, astfel încât pacientul începe să aibă dificultăţii respiratorii, necesitând uneori chiar spitalizarea. Maladia apare mai frecvent la femei după menopauză, deşi a fost descrisă şi la femei mai tinere şi la bărbaţi. Se apreciază că 2% dintre persoanele internate cu suspiciunea de infarct miocardic prezentau de fapt această afecţiune, procentul fiind mai mare (5-7%) pentru femei.

[citeste si]

Simptomele seamănă cu cele ale unui infarct: durere toracică severă şi prelungită, respiraţie dificilă, la care se adaugă transpiraţii, greaţă, vărsături, palpitaţii, scăderea tensiunii arteriale, slăbiciune. Simptomele apar la câteva ore (până la maximum 24-48 de ore) după un eveniment şocant: pierderea unei persoane dragi, probleme legale sau financiare, conflicte interumane, dificultăţi la serviciu, diagnosticarea unei boli grave.

Au existat însă şi cazuri de instalare a afecţiunii şi după o petrecere-surpriză sau stresul unei apariţii publice. De asemenea, se poate produce şi după accidente de maşină, intervenţii chirurgicale sau înrăutăţirea problemelor respiratorii provocate de astmul bronşic.







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL
Scarlett Johansson, un nou single

George Mihail Pârvan / 20 apr, 21:22

TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.
Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

n-nxt.13