Timp de aproape două decenii, Suedia se confruntă cu o boală misterioasă. Numită Sindromul Resemnării, afectează doar copiii solicitanților de azil, aceștia retrăgându-se complet, încetând să meargă sau să vorbească sau să-și deschidă ochii. În cele din urmă, aceștia se recuperează. Dar de ce pare să apară această afecțiune doar în Suedia?
Când tatăl ei o ridică din scaunul cu rotile, Sophie, în vârstă de nouă ani, este lipsită de viață. În contrast, părul ei este strălucitor - ca al unui copil sănătos. Dar ochii Sophiei sunt închiși. Și sub pantalonii ei de trening poartă scutec. Un tub de alimentare transparent intră în nasul Sophiei - așa a fost hrănită în ultimele 20 de luni.
Sophie și familia ei sunt solicitanți de azil din fosta URSS. Au sosit în decembrie 2015 și locuiesc într-un adăpost alocat refugiaților într-un mic oraș din centrul Suediei, notează BBC.
"Tensiunea arterială a fetiței este destul de normală", spune dr. Elisabeth Hultcrantz, voluntară la Medicii Lumii. "Dar are un puls ridicat, așa că poate reacționa în fața oamenilor care vin să o viziteze."
Hultcrantz testează reflexele Sophiei. Totul funcționează normal. Dar copilul nu se mișcă.
Un chirurg ORL înainte de pensionare, Hultcrantz este îngrijorată pentru că Sophie nu-și deschide niciodată gura. Acest lucru ar putea fi periculos, pentru că dacă ar exista o problemă cu tubul ei de alimentare, Sophie ar putea să se înece.
Deci, cum a putut deveni atât de inert un copil care iubea să danseze?
"Când le explic părinților ce s-a întâmplat, le spun că lumea a fost atât traumatizantă încât Sophie s-a retras în ea însăși și și-a deconectat partea conștientă a creierului ei", spune Hultcrantz.
Profesioniștii din domeniul sănătății care tratează acești copii sunt de acord că trauma este ceea ce i-a determinat să se retragă din lume. Cei mai vulnerabili copii sunt cei care au fost martori la violențe extreme - adesea împotriva părinților lor - sau ale căror familii au fugit dintr-un mediu profund nesigur.
Părinții Sophiei au o poveste terifiantă despre șantaj și persecuție din partea unei mafii locale. În septembrie 2015, mașina lor a fost oprită de bărbați în uniformă de polițist.
"Am fost trași afară. Sophie era în mașină, așa că ea ne-a văzut pe mine și pe mama ei fiind bătuți cu brutalitate", își amintește tatăl Sophiei.
Bărbații au lăsat-o pe mama Sophie să plece - ea a luat-o pe fiica ei și a fugit. Dar tatăl Sophie nu a scăpat.
"M-au luat și apoi nu-mi amintesc nimic", spune el.
Mama lui Sophie a luat-o pe fiica ei la casa unui prieten. Micuța era foarte supărată. Plângea, striga „Vă rog să o găsiți pe mama mea!”, și lovea peretele cu picioarele.
Trei zile mai târziu, tatăl ei a luat legătura, iar de atunci familia a rămas în mișcare, ascunzându-se în casele prietenilor până când au plecat în Suedia trei luni mai târziu. La sosire, au fost ținuți ore în șir de poliția suedeză. Apoi, destul de repede, starea lui Sophie s-a deteriorat.
„După câteva zile, am observat că nu se juca la fel de mult cu sora ei”, spune mama Sophiei, care așteaptă un nou copil în luna următoare.
Puțin mai târziu, familia a fost informată că nu poate rămâne în Suedia. Sophie a auzit totul în acea întâlnire cu Consiliul pentru Migrație și a fost la acel moment când a încetat să vorbească și să mănânce.
Sindromul Resemnării a fost raportat pentru prima dată în Suedia la sfârșitul anilor '90.
Pe măsură ce tot mai mulți suedezi începeau să se îngrijoreze de consecințele imigrației, acești "copii apatici", cum erau cunoscuți, au devenit o problemă politică imensă. Au existat rapoarte conform cărora acești copii mimau starea respectivă și că părinții își otrăveau propriii copii pentru a obține rezidență. Niciuna dintre aceste povești nu a fost dovedită.
În ultimul deceniu, numărul copiilor raportați să sufere de Sindromul Resemnării a scăzut. Consiliul Național de Sănătate al Suediei a declarat recent că au fost 169 de cazuri în 2015 și 2016.
Rămâne valabil faptul că cei mai vulnerabili copii sunt cei din anumite grupuri geografice și etnice: cei din fosta URSS, Balcani, copii roma și, cel mai recent, yazidiți. Doar un număr foarte mic au fost solicitanți de azil neînsoțiți, niciunul nu a fost african, iar foarte puțini au fost asiatici. Spre deosebire de Sophie, copiii afectați au trăit adesea în Suedia timp de ani de zile, vorbesc limba și sunt bine adaptați la noile lor vieți nordice.
Numeroase condiții asemănătoare Sindromului Resemnării au fost raportate anterior - printre deținuții lagărelor de concentrare naziste, de exemplu. În Marea Britanie, o condiție similară - Sindromul Refuzului Pervasiv - a fost identificată la copii la începutul anilor '90, dar au existat doar câteva cazuri și niciunul dintre acestea printre solicitanții de azil.
"Până în prezent, nu s-au stabilit cazuri în afara Suediei", scrie Dr. Karl Sallin, un pediatru la Spitalul de Copii Astrid Lindgren, parte a Spitalului Universitar Karolinska din Stockholm.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
