Simona Gherghe a pregătit surprize de proporții la ”Mireasă”

Echipa Mireasa le-a pregătit telespectatorilor două ediţii speciale ale reality show-ului matrimonial de la Antena 1.

Concurenţii aflaţi în cursa pentru marele premiu în valoare de 40.000 euro vor face ultimele pregătiri pentru sãrbãtorile pascale, pe care le vor petrece împreunã în casã, dar vor avea parte şi de o serie de provocări total neaşteptate. Astfel, astăzi şi mâine, băieţii se vor întrece într-o cursă-maraton, cu un premiu foarte special, pe care îl vor afla în ediţia specială a emisiunii Mireasa, sâmbătă, de la 13:45, la Antena 1. Dis de dimineată, băieţii vor porni în căutarea oului de aur într-o pădure de lângă Capitală.

Pe lângă premiul special, va exista şi un premiu de consolare, la fel de atractiv – o cină romantică şi o noapte petrecută în afara casei Mireasa. În tot acest timp, fetele îşi vor dovedi abilităţile de gospodine şi se vor întrece în plămădit cozonaci, pască, ouă încondeiate, sarmale, drob şi alte preparate tradiţionale, iar curăţenia de Paşte nu va fi nici ea omisă.

Cum se vor descurca aceştia, telespectatorii vor putea urmări sâmbăta aceasta, de la 13:45, în cea mai nouă gală Mireasa. Tot atunci, vor putea urmări şi cum se vor pregăti concurenţii pentru noua provocare pe care o vor primi chiar de Paşte – câte un iepuraş de care vor avea grijă cât vor sta în casa Mireasa şi pentru care vor trebui să construiască fiecare câte o cuşcă. Emoţiile îşi vor face şi ele simţite prezenţa, deoarece chiar şi în prag de sãrbãtoare concurenţii vor primi mesaje emoţionante de la cei dragi.

Simona Gherghe a pregătit surprize de proporții în edițiile speciale de Paște ale show-ului „Mireasa”

În noaptea de Înviere, lumina sfântă va ajunge şi în casa Mireasa, iar concurenţii vor putea urmări slujba de Înviere. Duminică vor lua masa în familie în casa Mireasa, masă pentru care îşi vor pregăti singuri preparatele tradiţionale. Luni, în a doua zi de Paşte, de la ora 14:00, într-un decor de sărbătoare, de data aceasta amenajat în casa Mireasa, Simona Gherghe va fi invitata specială a concurenţilor la masă, nu în postura de gazdă a reality show-ului, ci de prietenă a acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel