O clădire de la Bruxelles a Uniunii Europene, unde urmează să se desfășoare joi și vineri summitul european, a fost evacuată miercuri dimineața din cauza unor emanații toxice, la câteva zile după un incident similar petrecut în același sediu care a fost construit recent, relatează AFP.
Mai multe persoane care prezintă aparent 'simptome ușoare' au fost transportate la spital după ce s-au plâns că 'se simt rău', a precizat Consiliul UE, instituție instalată în respectiva clădire, denumită 'Europa'.
La rândul său, Consiliul European, care își are sediul principal tot acolo, a asigurat că summitul european de joi și vineri se va desfășura conform programului.
Vinerea trecută 20 de persoane au fost intoxicate în această clădire ca urmare a unor emanații toxice provenite din bucătării și atribuite unei reacții chimice între două produse de curățenie industrială. În urma acelui incident sediul Europa a fost evacuat pentru prima dată.
Incidentul de miercuri a avut ca sursă tot bucătăriile, de unde un fum toxic a pătruns în sistemul de ventilație al clădirii. Prin urmare, acest sediu a fost din nou evacuat, iar angajații au fost mutați temporar la Justus Lipsius, fostul sediu al Consiliului UE și locul unde se desfășurau summiturile europene înaintea construcției clădirii Europa, inaugurată în decembrie 2016, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu