Scrisoare deschisă către Dacian Cioloș. Scandal la Universitatea de Medicină ”Carol Davila”

Facultatea de medicina carol davila
Facultatea de medicina carol davila

Laurențiu Belușică, candidat la funcția de Rector al Universității de Medicină ”Carol Davila” din București, a transmis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloș.

Laurențiu Belușică îi acuză pe actualul Rector Acad. Ioanel Sinescu, pe președintele Senatului Universitar Prof. Mircea Beuran și pe președintele Biroului Electoral Prof. Victor Stoica că au încălcat liberul acces la informații de interes public.
 
Prezentăm mai jos, integral, scrisoarea deschisă: 
 

SCRISOARE DESCHISĂ
Adresată
DOMNULUI PRIM MINISTRU DACIAN CIOLOS

privind încălcarea liberului acces la informații de interes public
in cazul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila", din București
de către actualul Rector Acad. Ioanel Sinescu, de catre Presedintele Senatului Universitar Prof. Mircea Beuran si de catre Presedintele Biroului Electoral Prof. Victor Stoica

Subsemnatul, BELUȘICĂ LAURENȚIU, în calitate de Conferențiar Universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", Catedra de Chirurgie, candidat la funcția de RECTOR, având în vedere reglementările legale în vigoare, vă aduc în atenție si totodată vă solicit să faceți următoarele precizări:

Care este poziția oficială a Guvernului Romaniei față de situația abuziva în care astazi, 02 februarie, orele 14:30, la dezbaterea publica cu candidatii la functia de Rector, sotia mea, lector Universitar la alta Universitate din Bucuresti, contribuabil la bugetul de stat, deci un om care are dreptul garantat de lege de a participa la orice dezbatere publica, a fost data afara din Amfiteatrul Mare al Facultatii de Medicina si nu i s-a permis sa asiste la dezbaterea publica?

Care este poziția oficială a GUvernului Romaniei față de situația abuziva în care astazi, 02 februarie, orele 14:30, la dezbaterea publica cu candidatii la functia de Rector, nu mi s-a permis sa-mi filmez propriul meu discurs si nu pe alte persoane, de catre un operator privat nu aservit vreunui trust de presa, filmare pe care o doream pentru a fi transmisa online colegilor mei universitari care nu au putut participa fizic la dezbatere, precum si pentru a o avea pentru copiii mei?

Care este poziția oficială a Guvernului Romaniei față de incalcarea legilor acestei tari, de abuzurile repetate si in toate planurile care se fac de catre actuala conducere a Universitatii "Carol Davila"?

Care este poziția oficială a Guvernului Romaniei față de situatia in care in sala de dezbateri s-a restrictionat inclusiv accesul presei, acces garantat de altfel de lege, putea a participa la orice dezbatere publica?

Care este poziția oficială a Guvernului Romaniei față de situatia absurda in care in sala de dezbatere erau prezente ca auditoriu, marea majoritate a secretarelor angajate la Universitate, accesul acestora fiind permis fara nicio restrictive desi in fisa postului nu intra asemenea atributii, in timpul programului de lucru platit din bani publici.

Mentionez ca pana in prezent, Ministrul Educatiei Prof. Dr. Adrian Curaj, nu a avut nicio pozitie oficiala publica, pentru a lamuri toate aspectele pe care le-am semnalat deja in cele doua scrisori deschise pe care le-am transmis in atentia domniei sale, in aceasta campanie electorala.
Dupa cum se poate observa, pentru ca nu s-a luat nicio masura, abuzurile continua la aceasta Universitate in aceasta campanie electorala fara ca nimeni sa faca nimic pentru respectarea legilor acestei tari.

In susținerea tuturor celor afirmate mai sus vă atașez si raspunsul Jandarmeriei Romane care, din bani publici, pazeste cadrele didactice si studentii ce s-au reunit la Dezbaterea publica cu candidatii la functia de Rector. Halucinat ! Trupele antitero sa pazeasca cadrele didactice Universitare la o dezbatere academica... Mentionez ca inclusiv Jandarmeria a atras atentia reprezentantilor UMFCD sa respecte legea pprivind liberul acces la orice dezbatere publica.

Avem nevoie de sprijinul si implicarea dumneavoastră directa pentru a se respecta Legile acestei țări și pentru a asigura un management transparent și corect al acestei Universități, alegeri corecte și transparente, în acord cu prevederile legale.

Spre știință transmit prezenta scrisoare deschisă și către Ministrul Educatiei Nationale, Prof. Dr. Adrian Curaj

DATA: 02.02.2016
Cu deosebită stimă,
Conf. Univ. Dr. Laurențiu Belușică 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel