Scandal în Parlament. Simonis, către Simion: George, zi-i maimuței să plece

Scandal în Parlament. Simonis, către Simion: George, zi-i maimuței să plece  /  Sursă foto: Captură Facebook Ciprian Titi Stoica
Scandal în Parlament. Simonis, către Simion: George, zi-i maimuței să plece / Sursă foto: Captură Facebook Ciprian Titi Stoica

Alfred Simonis, deputat al Partidului Social Democrat, a avut o ieșire nervoasă în timpul ședinței Comisiei de Regulament în care se discuta despre interzicerea actelor de violență și a injuriilor în Parlamentul României.

În Comisia de Regulament din Parlamentul României, Alfred Simonis, deputat PSD, a fost deranjat de faptul că Ciprian Titi Stoica, deputat AUR, filma cu telefonul ședința Comisiei în care se discuta despre interzicerea actelor de violență și a injuriilor din Legislativ. Acesta își pusese telefonul, pe un mini-trepied, pe masa de lucru.

Alfred Simonis s-a enervat și i-a spus lui George Simion: George, zi-i maimuței să plece. Zi-i maimuței să plece.

Schimbul de replici din Comisia de Regulament

Ciprian Titi Stoica (AUR): Dar ieși și tu afară! Cine ești tu să mă dai afară?

Alfred Simonis (PSD): Poate te întind pe aici pe jos.

Ciprian Titi Stoica: Cum adică mă întinzi pe jos? De când mă întinzi tu pe jos? Ia spune! De când mă întinzi? Vezi că asta este a doua oară când mă ameninți.

Alfred Simonis către George Simion: Zi-i maimuței să plece! Zi-i maimuței să plece!

Ciprian Titi Stoica: Cum adică? Dacă eu fac o greșeală, are de suferit tot grupul parlamentar? Dumneavoastră gândiți? Păi numai voi, naziștii, ați făcut asta! Nu puteți și e principiu de drept și doar naziștii și comuniștii au pedepsit un grup pentru faptele unei persoane.

După ședință, George Simion s-a împins cu deputatul Bogdan Rădeanu (USR), care l-a acuzat că l-a călcat pe picior.

„Ni se pune pumnul în gură, din păcate“, a spus Simion, după votul din comisie, în timp ce transmitea live pe Facebook.

Când a ieşit din sală, deputatul USR Bogdan Rădeanu l-a acuzat că l-a călcat pe picior. „Ce faci, măi, mă calci pe picior?“, i-a spus Rădeanu lui Simion.

„Ce aţi păţit, domnule Rădeanu? Băă, aţi văzut toată lumea cum m-a împins?“, a adăugat George Simion.

„Du-te mă de aici, pleacă cu figurile astea de cartier. Ai o facultate, mă!“, i-a replicat deputatul USR.

Camera Deputaţilor, proiect care îl loveşte DIRECT pe George Simion. Filmarea şi transmiterea şedinţelor de plen, interzisă

PNL, PSD, UDMR şi minorităţile naţionale au propus modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât şedinţele de plen şi de Birou Permanent să nu mai poată fi transmise LIVE sau înregistrate de deputaţi sau alte persoane. 

Se interzice, de asemenea, parlamentarilor utilizarea violenţei fizice, a injuriilor sau invectivelor la adresa unui alt parlamentar.

"Este interzisă utilizarea violenţei fizice constând în gesturi agresive ori a violenţei verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar", se arată în proiectul de modificare a Regulamentului.

Acesta mai menţionează că este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei Camerei Deputaţilor, Biroului permanent, Comitetului liderilor sau comisiilor prin alte mijloace decât cele deja existente, mai exact transmiterea lor de către Camera Deputaţilor, înregistrarea lor şi stenografierea de către secretariatul general. Şedinţele Camerei şi ale comisiilor pot fi transmise în direct sau înregistrate şi de către mass media cu aprobarea conducerii Camerei (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel