Sărbători fericite! Google Doodle 23 decembrie 2018

Scutaru Cristina / 23 dec 2018 / 00:25 Salveaza PDF Comentarii
Google
Descriere foto: Google

Google Doodle 23 decembrie 2018. Google vă urează Sărbători fericite și a ales să vă transmită acest mesaj printr-un Doodle special duminică, 23 decembrie 2018.

Google Doodle 23 decembrie 2018. Așadar, pentru a marca începutul sărbătorilor de iarnă, Google are un Doodle special - o imagine de poveste. Moș Crăciun apare pe sania condusă de reni și, pentru a împărți cadouri pentru toți copiii, este ajutat de spiriduși. 

Google Doodle 23 decembrie 2018. Sezonul sărbătorilor a început, iar Crăciunul este doar la câteva zile distanţă. Cu toţii cunoaştem obiceiurile de Crăciun, alături de colindatul şi împodobitul bradului, dar românii au mult mai multe obiceiuri în sezonul sarbatorilor.

Google Doodle 23 decembrie 2018. Nașterea Domnului Iisus Hristos este sărbătorită în zilele de 25, 26 și 27 decembrie, seara de 24 decembrie fiind cunoscută și sub denumirea de Ajunul Crăciunului.

Tradiții de Crăciun

 

Colindul este cea mai larg răspândită tradiţie de Crăciun, alături de împodobirea bradului. Gospodinele știu că toata casa trebuie curățată lună înainte de Ajun, când nu mai au voie să dea cu mătura, pentru că o veche superstiție spune că așa se alungă norocul din casă. Un alt obicei popular este atârnarea unei crenguțe de vâsc în case. În tradiția creștin-ortodoxă, se spune că acela care pune vâsc în casă va avea un an îmbelșugat, fericire și pace în familie.

În Transilvania, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu "Steaua" sau cu "Capra". O tradiţie nelipsită în acest colţ al României este "Viflaimul" - o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce prevestesc naşterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata. Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut.

VEZI ȘI: Prăjitură cu cacao și cremă de nuci. Desertul perfect pentru Crăciun

 

În zona Dobrogei se găsesc aşa-numiţii "moşoi". Aceşti colindători cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat. Moşoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măşti făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorate, flori şi mărgele colorate.

VEZI ȘI: Ouă umplute dietetice REȚETĂ Crăciun Revelion. Dr. Anca Hâncu arată secretul

 

În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia, spunând: "Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul". În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cea mai răspândită este "Steaua", care se cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un rol: unul ţine Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al covrigilor promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini. Tot în Oltenia, în ziua de Crăciun, femeile mai respectă încă un obicei vechi de sute de ani - dimineaţa, ele pleacă la cimitir, unde dau cu tămâie mormintele, după care se întorc acasă şi scot colacii de le copt. Pe fiecare colac sunt puse un ou şi o lumânare, iar apoi se dă de pomană prin vecini.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26