Sancțiuni Coreea de Nord. Putin, mesaj către Trump

Vladimir Putin și Donald Trump
Descriere foto: Vladimir Putin și Donald Trump

Rusia este gata să acţioneze ca mediator între Coreea de Nord şi SUA, dacă cele două părţi vor dori un asemenea rol pentru ea, a anunţat Kremlinul marţi.

Moscova îndeamnă de mai multă vreme cele două părţi să iniţieze negocieri menite să reducă tensiunile cu privire la programul nuclear şi cel balistic al Coreei de Nord, programe pe care Phenianul continuă să le dezvolte în pofida numeroaselor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU, relatează Agerpres.

"Deschiderea Rusiei de a pregăti calea pentru o detensionare este evidentă", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a îndemnat luni Washingtonul şi Phenianul să înceapă negocieri, afirmând că Rusia este gata să faciliteze asemenea convorbiri.

Chiar dacă reprezentanţi ai Departamentului de Stat american susţin că sunt în căutarea unei soluţii diplomatice, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Phenianul trebuie să renunţe la armele sale nucleare înainte ca orice fel de negocieri să poată începe.

[citeste si]

Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate vinerea trecută în favoarea impunerii de noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord, ca răspuns la testul său recent de rachetă balistică intercontinentală, sancţiuni pe care Phenianul le-a calificat drept "act de război" ce echivalează cu o blocadă economică totală.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23