RUSALII 2021. Rugăciune pentru harul Duhului Sfânt

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Astăzi, de Rusalii, credincioșii rostesc această rugăciune. Iată ce trebuie să spui în această zi.

"Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care încă întru această viaţă şi cu noi fiind, ai dat oamenilor pacea Ta şi harul Preasfântului Duh îl dăruieşti pururea celor credincioşi, spre moştenire nestricată, iar astăzi, mai arătat, ai trimis acest har ucenicilor şi Apostolilor Tăi, şi ai întărit buzele lor cu limbi de foc, prin care tot neamul omenesc, primind cunoştinţa de Dumnezeu în a sa limbă şi în auzul urechilor, ne‑am luminat cu lumina Duhului şi am scăpat din înşelăciune ca dintr‑un întuneric şi prin împărţirea limbilor de foc celor văzute, cu lucrarea cea mai presus din fire, ne‑am învăţat a crede în Tine şi ne‑am luminat a Te cuvânta pe Tine Dumnezeu, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt: o Dumnezeire, o Putere şi o Stăpânire.

Tu dar, Cel ce eşti raza Tatălui şi chipul neschimbat şi nemutat al fiinţei şi al firii Lui, Izvorul înţelepciunii şi al harului, deschide‑mi şi mie păcătosului buzele şi mă învaţă cum se cuvine şi pentru ce trebuie să mă rog. Căci Tu eşti Cel ce ştii mulţimea cea multă a păcatelor mele, dar milostivirea Ta va birui noianul acestora; căci, iată, cu frică stau înaintea Ta, punând deznădăjduirea sufletului meu în faţa adâncului milei Tale. Îndreptează viaţa mea, Cel ce îndreptezi toată făptura cu cuvântul şi cu puterea cea negrăită a înţelepciunii, Cel ce eşti liman lin al celor cuprinşi de valuri, şi arată‑mi calea pe care să merg. Dă gândurilor mele duhul înţelepciunii Tale; dăruieşte nepriceperii mele duhul înţelegerii; adumbreşte faptele mele cu duhul temerii de Tine, duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele şi cu duh stăpânitor întăreşte alunecarea cugetului meu.

Vezi și: RUSALII 2021. Ce trebuie să faci pentru a alunga duhurile rele din casă

Ca în toate zilele, fiind îndreptat, prin Duhul Tău cel bun, spre ceea ce este de folos, să mă învrednicesc a împlini poruncile Tale şi pururea să‑mi aduc aminte de venirea Ta cea slăvită, care va cerceta faptele noastre; şi să nu mă laşi ca să mă amăgesc cu plăcerile cele stricăcioase ale lumii acesteia, ci întăreşte‑mă să doresc câştigarea bunătăţilor celor viitoare, căci Tu ai zis, Stăpâne: Oricâte va cere cineva în numele Tău, fără împiedicare va lua de la Dumnezeu, Părintele cel împreună veşnic cu Tine.

Pentru aceasta, şi eu păcătosul, la Pogorârea Sfântului Tău Duh, mă rog bunătăţii Tale: Câte am cerut, dă‑mi‑le, spre mântuire. Aşa, Doamne, Cel ce eşti dăruitor bun şi bogat, dătător de toată facerea de bine, împlineşte rugăciunea mea, căci Tu eşti îndurător, miluitor, părtaş fără de păcat al trupului nostru şi Te pleci cu iubire şi milostivire spre cei care‑şi pleacă către Tine genunchii, curăţind păcatele noastre. Pentru aceasta, dă, Doamne, poporului Tău, îndurările Tale; auzi‑ne pe noi din cerul cel sfânt al Tău; sfinţeşte‑ne pe noi cu puterea dreptei Tale celei mântuitoare; acoperă‑ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale; nu trece cu vederea făptura mâinilor Tale.

Ţie Unuia am greşit, dar Ţie Unuia şi slujim. Nu ştim să ne închinăm la dumnezeu străin, nici să întindem mâinile noastre, Stăpâne, la alt dumnezeu. Iartă‑ne nouă greşealele, primeşte rugăciunile noastre, cele cu plecare de genunchi, tinde‑ne nouă tuturor mână de ajutor. Primeşte rugăciunile tuturor ca o tămâie bineprimită, care se înalţă înaintea împărăţiei Tale celei preabune.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel