BOR, reacție în urma acuzațiilor că niciun preot nu a venit la Colectiv să se roage pentru victime

Biserica Ortodoxă Română reacţionează după ce a fost acuzată că niciun preot nu a venit la clubul Colectiv să se roage pentru victimele tragediei, în condiţiile în care numai ieri 12.000 de oameni au aprins lumânări acolo.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a declarat, la Europa FM că au fost preoţi prezenţi la locul tragediei, dar cu discreţia necesară.

Cât despre absenţa Patriarhului Daniel acolo, părintele Costel Stoica a precizat că acesta s-a rugat la Sfânta Liturghie şi nu a umblat după imagine.

"Acolo contează rugăciunea pentru victimele acestei tragedii", a precizat părintele Constantin Stoica. El a adăugat că informațiile apărute pe internet nu fac nimic altceva decât să denigreze imaginea Bisericii. Purtătorul de cuvânt al BOR spune că mai mulţi preoţi vor merge de joi la Centrul de Hematologie pentru a dona sânge.

De asemenea, părintele Constantin  Stoica a mai spus și că toate cele 30 de familii îndoliate în urma tragediei din Colectiv vor primi ajutor financiar din partea Patriarhiei Române și Arhiepiscopiei Bucureștiului, precum și asistență spirituală și socială.  

Totodată, pe site-ul oficial al Patriarhiei Române, a fost publicat mesajul Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

"Mesaj de compasiune şi apel la solidaritate în urma incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală

Cu multă tristeţe am aflat de tragedia provocată de un incendiu la Clubul Colectiv din București în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, în urma căruia și-au pierdut viața 27 de persoane, peste 160 au fost rănite, dintre care 146 au fost internate în 12 spitale din capitală.

În aceste momente de mare durere pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoscuţii celor decedaţi sau aflaţi în spitale, adresăm acestora cuvânt părintesc de compasiune şi de alinare sufletească.

Suntem alături de cei aflaţi în suferință pe patul de spital și ne rugăm lui Dumnezeu pentru alinarea durerilor și vindecarea lor.

De asemenea, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi din cauza incendiului şi să-i întărească sufleteşte pe cei îndoliaţi.

Parohiile din Bucureşti cărora aparţin tinerii decedaţi sau cei afectaţi de arsuri sunt solicitate să ajute spiritual şi material familiile îndoliate şi familiile celor aflaţi în spitale. Reînnoim apelul nostru pentru donare de sânge spre salvarea vieţii celor din spitale.

Să unim rugăciunea cu fapta milostivă pentru toţi cei aflaţi în suferinţă!", este mesajul Preafericitului Părinte Daniel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel