Preşedintele Traian Băsescu a mai pierdut un consilier de stat, Răzvan Murgeanu demisionând din funcția deținută la Palatul Cotroceni.
"Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 9 octombrie a.c., Decizia privind eliberarea din funcția de consilier de stat din cadrul Administrației Prezidențiale a domnului Gheorghe-Răzvan Murgeanu începând cu data de 14 octombrie 2014", informează un comunicat de presă publicat pe site-ul presidency.ro.
Într-o intervenţie telefonică, luni, la Antena 3, Răzvan Murgeanu a afirmat că îşi căuta alt loc de muncă încă din primăvară, din mai, deşi a fost numit în funcţie anul trecut în iunie.
"Nu este vorba de o nemulțumire, ci această funcție pe care o aveam eu avea clar o finalitate în noiembrie. Trebuia să-mi găsesc ceva. Am început din timp ca să nu mă trezesc pe ultima sută de metri că nu am ce face. Orice funcţie în administraţie cere anumite calităţi, nu ştiu dacă eu personal sunt cel mai bun pentru treaba asta. Cert este că, atât timp cât am stat aici, am încercat să-mi fac treaba cât mai bine. Faptul că mi-am căutat altceva în momentul ăsta, este o chestiune privată. Mi-am dorit să trec în privat și asta am făcut. Pentru că în momentul acesta trebuie să văd și cum este în privat. Pentru că experiența pe care o s-o capăt acolo o să-mi folosească cine știe când. Totuși n-am decât 55 de ani, mai am 10 ani până la pensie", a declarat Răzvan Murgeanu.
Ce i-a spus Traian Băsescu
Întrebat dacă l-a anunțat pe președintele Băsescu că pleacă și ce i-a spus, Răzvan Murgeanu a răspuns: "Sigur că da. Mi-a spus că îmi urează succes acolo unde mă duc", a precizat Murgeanu.
Anterior funcţiei deţinute la Cotroceni, Murgeanu a fost viceprimar al Capitalei, iar în perioada 2009-2013 secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea până în 2012, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu