Război Ucraina. Un bloc a fost prăbușit de rachete ruseşti Uragan. Update: Sunt cel puțin 15 morți

Război Ucraina. Un bloc a fost prăbușit de rachete ruseşti Uragan / Foto: Pixabay, de Stefan Keller
Război Ucraina. Un bloc a fost prăbușit de rachete ruseşti Uragan / Foto: Pixabay, de Stefan Keller

Un bloc cu cinci etaje din oraşul Ceasiv Iar a fost bombardat de ruși.

UPDATE:

Cel puţin 15 persoane au murit după ce o rachetă rusească Uragan a lovit sâmbătă seara un bloc de locuinţe la Ceasiv Iar, în regiunea Doneţk din Ucraina, provocând prăbuşirea parţială a imobilului, transmite AFP, citând autorităţile ucrainene.

Potrivit echipelor de salvare, 24 de persoane se aflau încă sub dărâmături, în timp alte cinci au fost salvate.

Imobilul cu patru etaje a fost lovit de o rachetă rusească Uragan, a indicat pe Telegram guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko. Jurnalişti ai AFP sosiţi la faţa locului au văzut imobilul parţial prăbuşit, iar echipe de salvare şi un excavator încercând să cureţe locul.

Potrivit guvernatorului Kirilenko, cel puţin 591 de civili au fost ucişi şi 1.541 răniţi în regiunea Doneţk de la începutul invaziei ruse la 24 februarie.

Știrea inițială:

Cel puţin şase persoane au murit şi peste 30 ar putea fi prinse sub ruine după ce rachete ruseşti Uragan au lovit sâmbătă seara un bloc cu cinci etaje în oraşul Ceasiv Iar, în regiunea Doneţk din Ucraina, provocând prăbuşirea imobilului, a indicat guvernatorul Pavlo Kirilenko pe Twitter, potrivit Reuters.

Guvernatorul a afirmat că şase persoane au fost confirmate decedate, iar alte cinci rănite. transmite Agerpres. Potrivit unor informaţii din partea rezidenţilor, există temeri că cel puţin 34 de persoane ar putea fi prinse printre ruine, a adăugat Kirilenko.

Andrii Iermak, şeful cancelariei preşedintelui Volodimir Zelenski, a acuzat într-o postare pe Telegram un alt atac terorist rus, adăugând că Rusia ar trebui desemnată ca stat sponsor al terorismului.

Un proiect de lege în acest sens a fost depus de doi senatori americani, care, în timpul unei vizite la Kiev joi, s-au arătat încrezători că propunerea va fi adoptată. Rusia, care afirmă că întreprinde o operaţiune militară specială de demilitarizare a Ucrainei, neagă că ar viza civili. 

Putin, dat de gol de unul dintre soldații săi. Interceptări explozive de pe front. "Vai de capul nostru. Noi nu avem armată. Dacă ne atacă SUA, suntem terminaţi"

Consilierului Ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, Anton Gheraşcenko, a publicat pe contul său de Youtube o interceptare telefonică, în care un soldat rus se plânge prietenului său că nu au șanse să învingă în războiul cu Ucraina. 

Totodată, el spune că Federaţia Rusă nu are armată decât la postul TV „Звезда” (Stea - post de televiziune social şi patriotic federal rus), care este supravegheat de Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse prin Compania TV şi Radio a Forţelor Armate Ruse, scrie EpochTimes-Romania. În plus, soldatul rus este convins că Putin şi Şoigu nu ştiu ce se întâmplă pe front, menţionând că unul dintre comandanţii săi a fost concediat pentru că a raportat superiorilor care este de fapt situaţia de pe front.

Vorbind despre comandanţii săi, soldatul rus îi spune prietenului că i-ar pune „pe toţi într-o linie şi fără să clipesc, îi împuşc pe toţi. Sunt nişte nimicuri, comandanţii naibii. Ce fel de comandanţi sunt? Noi nu avem armată de loc. Dacă ne atacă America, suntem terminaţi”.

Conversaţia telefonică dintre soldatul rus și prietenul său

Prietenul soldatului rus: Ce zici, îi învingem, sau nu?

Soldat rus: Pe naiba. Cine, noi? Noi nu învingem. Vai de capul nostru. Îţi povestesc mai detaliat când mă întorc. Sunt gata să demisionez chiar mâine. Sunt dezamăgit total de armata noastră, un milion de procente. La naiba. Noi nu avem armată. Ştii cum luptăm noi? Cu ceea ce a rămas din cel de-al Doilea Război Mondial. Dar ucrainenii au de toate, tehnologii noi. La ei oamenii practic nu luptă. Pentru ei luptă tehnica, dar la noi e invers, tehnica nu luptă pentru că nu o avem sau e zdrobită. La noi oamenii sunt trimişi în prima linie şi aproape că nu au mai rămas, cel puţin în regimentul meu.

Prieten: Dar unde sunt?

Soldat: O parte au fost ucişi, sau au scris pur şi simplu cerere de demisie şi au plecat la naiba de aici. Ca să înţelegi: un sat prăpădit cu şapte străzi l-am luat în două luni şi jumătate. Iată acum satul e al nostru. La TV spun doar minciuni, niciun pic de adevăr.

Prieten: Nu. Dar toate canalele de Telegram care transmit că pe front cât de cât e bine, ele doar transmit adevărul. Vezi continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel