Răfuială politică în scandalul ”șpagă la BAC”. Ivan: PDL, iresponsabil. Radu F. Alexandru: Repetarea probei, idee forțată

Partidele politice salută la unison reacția organelor de anchetă pe tema scandalului pornit la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală, unde corpul profesoral și comisia de supraveghere sunt acuzați de luare de mită. O dispută a fost stârnită totuși de PDL, prin vocea vicepreședintelui Raluca Turcan, care a cerut reluarea la nivel național a probei la Limba și Literatura Română. Colegul său de partid, Radu F. Alexandru, nu rezonează cu această propunere, iar purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, îi acuză pe democrat-liberali de iresponsabilitate.

Radu Alexandru, senator PDL în sectorul 5, unde se află Liceul Bolintineanu, spune că posibila viciere a examenului de Bacalaureat este de o gravitate extremă și fără precedent. El consideră însă că situația nu se poate generaliza, iar repetarea probei este o solicitare exagerată. ”Mi se pare puțin forțat (să se ceară repetarea probei la română -n.r). Aici s-a întâmplat un lucru extrem de grav, dar de aici și până a repeta examenul la nivel național ... nu am motive să susțin o asemenea idee”, a declarat senatorul pentru DeCe News.

Ivan: PDL avansează critici de dragul de a face Opoziție

Cătălin Ivan acuză însă că PDL a dat o tușă politicianistă scandalului, prin solicitarea Ralucăi Turcan. ”În acelaşi timp, doresc să condamn abordarea complet iresponsabilă a PDL care, prin vocea Ralucăi Turcan, a solicitat, în mod cu totul hazardat, reluarea examenului de Limbă şi literatură română la nivel naţional. După ce şi-au bătut joc de profesori, de elevi şi de părinţi, după ce au închis şcolile şi au bulversat sistemul de Educaţie, acum, cei de la PDL ies în public complet neinformaţi şi avansează critici lipsite de substanţă doar pentru a arăta că fac opoziţie. Cazul de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' este unul izolat, Bacalaureatul desfăşurându-se în condiţii normale în restul centrelor de examinare. Reprezentanţii PDL dovedesc în opoziţie aceeaşi lipsă de respect faţă de munca elevilor şi a profesorilor cinstiţi şi responsabili, pe care au afişat-o şi atunci când s-au aflat la guvernare”, spune Ivan, citat de Agerpres.

Deputatul PNL al sectorului 5, Alina Gorghiu, nu crede nici ea că o întreagă generație trebuie să plătească pentru un corp profesoral care ar fi putut primi șpagă.

”Nu cred că pentru o problemă dintr-un liceu trebuie să fie pedepsite toate cadrele didactice din România. Cred că problema asta trebuie, în mod clar, cu subiect și predicat, rezolvată, și luate măsuri pentru a nu se generaliza. Nu trebuie să plătească o întreagă generație”, a precizat liberala pentru DeCe News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel