Radu Mazăre se căsătorește în penitenciarul Rahova

Radu Mazăre
Radu Mazăre

Fratele lui Radu Mazăre a anunțat că acesta se va căsători în penitenciarul Rahova.

Mihai Mazăre a spus că fratele său a cerut-o pe iubită prin telefon. Mihai a spus că se va ocupa cu organizarea nunții.

A fost un moment sensibil, cel puțin pe mine m-a emoționat, dar, mai ales pe el. Cred că din dorința de ai aduce o mulțumire pentru ce a fost Roxana, o femeie puternică. Aceasta a fost întotdeauna alături de el, foarte loială și luptătoare. Au hotărât să se căsătorească aici în pușcărie. Urmează să facem toate demersurile să găsim soluția cea mai bună și să ne ocupăm de organizare, ce presupune o căsătorie în penitenciar. M-am bucurat foarte mult. Mama se va bucura teribil la această veste. Radu ar dori să se căsătorească la începutul lunii viitoare când este și ziua lui, dar nu depinde de el, ci de ce va accepta conducerea penitenciarului. După ce se căsătoresc, vor fi nașii colegului de celulă care și el își va lua prietena în căsătorie. Vor fi două nunți la Prahova. Nu știu care e regulamentul privind invitații. Mă voi ocupa de verighete și mai am câteva sarcini pe care mi le-a dat fratele meu. Nu se gândea cineva că Radu va cere pe cineva în căsătorie. Situație este emoționantă, dar și puțin hazlie. A ajuns în această stare de constrângere ca să își dea seama că vrea să o ceară pe iubita lui în căsătorie. Încă nu s-au decis nașii. Din câte știu, la ceremonie pot participa 10 persoane. a spus Mihai Mazăre, după ce l-a vizitat pe fratele său la penitenciarul Rahova.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy