Profesorii condamnați penal nu vor mai putea preda. Ce spun elevii

Consiliul Național al Elevilor salută inițiativa legislativă nr. 660/2019, prin care profesorii condamnați penal nu vor mai putea activa în sistemul de învățământ.

Anual, mii de elevi din România sunt victime ale abuzurilor unora dintre cadrele didactice, iar statul român nu are în vedere nicio politică educațională coerentă pentru a opri acest fenomen.

Consiliul Național al Elevilor a transmis următoarele:


În acest sens, structura de reprezentare a elevilor din România își arată susținerea față de proiectul de lege prin care comunitatea școlară va putea fi protejată de condamnații penal care pun în pericol integritatea fizică și morală a beneficiarilor direcți ai educației. Actualul sistem de evaluare anuală a cadrelor didactice are un rol pur formal la momentul de față, având în vedere faptul că feedback-ul elevilor nu este integrat sub nicio formă în acest proces (conform procedurii, profesorii sunt evaluați prin 3 mecanisme: autoevaluare, evaluare în cadrul comisiei metodice și evaluarea în cadrul consiliului de administrație, elevii neavând un cuvânt de spus în acest proces, deși aceștia sunt beneficiarii primari ai actului instructiv-educativ).


Concret, cadrele didactice condamnate penal la pedepse ce le privează libertatea pentru infracțiuni săvârșite cu intenție să nu mai poată desfășura activități didactice până la intervenirea unei cauze care să înlăture consecințele condamnării. Pe scurt, noua interdicție îi vizează pe toți profesorii (atât din sistemul preuniversitar, cât și din cel universitar) care au săvârșit o infracțiune cu forma de vinovăție a intenției ( - adică au prevăzut și au urmărit sau au prevăzut și acceptat producerea rezultatului infracțional) și care au fost condamnați penal la pedepse privative de libertate (noțiune care surprinde și condamnările cu suspendare sau cu amânarea aplicării pedepsei, ca modalități de individualizare a pedepsei).


Astfel, elevii și profesorii vor beneficia de un plus de protecție din partea legii, având în vedere că ne confruntăm de o lungă perioadă de timp cu condamnați penal care continuă să desfășoare o activitate didactică, punând în pericol întreaga comunitate școlară.


Consiliul Național al Elevilor susține un act educațional incluziv și calitativ, fapt pentru care eforturile noastre se orientează și către relațiile interumane stabilite în interiorul microsistemelor educaționale. Două dintre măsurile urgente care trebuie asumate de factorii decizionali din sistem - Guvernul și Parlamentul României, sunt adoptarea legii prin care profesorii condamnați penal definitiv nu vor mai putea preda la clasă și asumarea unei politici educaționale coerente și susținute politic prin care elevii vor fi integrați în procesul de evaluare anuală a cadrelor didactice. Un sistem educațional în care abuzurile sunt trecute cu vederea nu este un sistem educațional performant, centrat pe nevoile beneficiarului direct, elevul. Atâta timp cât educația rămâne o temă de siguranță națională, este imperios ca aceasta să fie tratată drept o prioritate, nu doar la nivel declarativ, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel