EXCLUSIV  Prof. dr. Achimaş-Cadariu, semnal de alarmă! "În România, oricine operează ORICE. Indiferent de diplomă"

Prof. dr. Achimaş-Cadariu a tras un semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă în sistemul medical din România. 

"Într-o discuţie cu colegii de la Societatea Europeană şi colegii din ţară, s-au dezbătut şi curiculele de pregătire în ceea ce priveşte subspecialităţile chirurgicale. În acest moment, la noi în ţară oricine poate opera orice, indiferent că are sau nu o diplomă de competenţă. Lucru care e dovedit că nu face bine. Dimpotrivă, face ca rezultatele muncii echipei multidisciplinare care tratează cancerul să nu fie unele pe care ni le dorim. 

Atunci, ce avem de făcut? Am început deja cu colegii de la Societatea de Obstetrică şi Ginecologie elaborarea unei curicule în raport cu cea europeană, raportată la condiţiile noastre. Ne gândeam că un cursant care vede mai multe servicii va învăţa ce să nu facă. E important să parcurgem, poate, această curiculă în mai multe centre de pregătire. Sigur, condiţiile nu sunt cele mai grozave acum. Ne trebuie şi finanţare pentru aceste posturi, pentru că aceşti specialişti au nevoie de o situaţie materială corectă.", a declarat prof.dr. Patriciu Achimaş Cadariu, în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel