EXCLUSIV  Problemă cu metroul din Drumul Taberei. Bulai: Am crezut că e un mit, că nu e nimic acolo

Sociologul Alfred Bulai a vorbit despre metroul din Drumul Taberei. 

Alfred Bulai şi Val Vâlcu au vorbit, la emisiunea "Nod în Papură" despre metroul din Drumul Taberei atrăgând atenţia asupra faptului că, din cauză că linia nu s-a continuat până la Universitate şi Pantelimon şi s-a oprit la Eroilor, nu sunt atât de mulţi călători cât ar fi fost de aşteptat.

„Când m-am mutat eu în Drumul Taberei, abia începeau lucrările la metrou şi abia de curând l-au finalizat. Nu am văzut însă şi oameni care intră acolo. Se spune că ar fi oameni... Adică se pare că e unul dintre cele mai proaste proiecte făcute vreodată”, a spus sociologul Alfred Bulai.

„Este prost pentru că nu e făcut până la capăt, nu înţeapă magistrala 2 ca să se ducă în Pipera. Proiectul era ca să meargă din Drumul Taberei până în Pantelimon şi să intersecteze la Universitate magistrala 2, să ajungă lumea la Pipera, la corporaţii. Acum merge doar până la Eroilor, schimbi magistrala... îţi ia la fel de mult ca mersul cu maşina”, a explicat Val Vâlcu.

„Eu la multe dintre staţiile de metrou văd mereu oameni care ies şi intră. Aici, că eu merg des prin Drumul Taberei, nu văd oameni... Eu am crezu că e un mit, că n-o fi nimic înăuntru... şi mi-a zis cineva că e chiar drăguţ înăuntru, dar nu prea e lume. Circulă şi rar. Dacă ai mai şi pierdut legătura, mai aştepţi încă 20 de minute...”, a mai afirmat Alfred Bulai.

VIDEO: 

Citeşte şi: Alfred Bulai: Comuniştii ne-au băgat în cap că vrem betoane. E o glumă!

Alfred Bulai a spus, în cadrul emisiunii "Nod în Papură", despre schimbarea de mentalitate din Europa care, însă, nu a ajuns încă şi în România. Sociologul a argumentat în emisiunea „Nod în papură” de la DC NEWS că adevărata problemă a României constă în lipsa unei filozofii de dezvoltare.

„Eu zic mereu în spațiul public: dacă problemele României ar fi date doar de clasa politică, ar fi cel mai simplu lucru din lume. O schimbi și gata. Problema este la nivelul structurilor societății, al elitei din România, al universitarilor din România. E la un nivel în primul rând al elitei, pentru că elitele trebuie să dea repere, nu muncitorul necalificat.

Sigur că elitele au probleme pentru că funcționează deficitar, ca să fiu elegant. Acum, sigur că e mai ușor să dăm vina pe politicieni, fiindcă ei sunt prin definiție vizibili. De fapt, 90% din problemele României sunt date de incompetența administrației, aia rămâne, cu incompetenți cu tot”, a transmis Alfred Bulai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel