Primăria Focșani, proiecte europene de zeci de milioane de euro

Primăria Municipiului Focşani are în derulare proiecte cu fonduri europene în valoare de circa 114 milioane lei şi alte 11 proiecte depuse în vederea finanţării în valoare de peste 280 de milioane de lei, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

"Am reuşit ca până în acest moment să obţinem finanţare pentru 11 proiecte cu fonduri europene în valoare de 114.863.941,78 lei. (...) Mai mult decât atât, avem alte 11 proiecte deja depuse pentru obţinerea finanţării, a căror sumă se ridică la 281.809.648,49 lei, adică aproape 60 milioane euro", a precizat primarul Cristi Misăilă, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, municipalitatea are în pregătire alte 15 proiecte cu fonduri europene, în valoare de peste 68 de milioane de lei.

Printre proiectele cu fonduri europene aflate în derulare se numără creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Focşani, reabilitarea sistemului de termoficare urbană din oraş sau creşterea performanţei energetice a mai multor şcoli, grădiniţe şi cantine.

Precizările referitoare la proiectele cu fonduri europene vin în contextul în care municipalitatea a fost acuzată că a atras fonduri europene în valoare de numai 2.000 de euro.

"Există în continuare voci care acuză municipalitatea că nu a atras fonduri europene decât în valoare de două mii de euro, în timp ce suma reală iată că se ridică la 24,5 milioane euro. Toate acestea adunate, proiecte aflate în derulare, depuse şi în pregătire, însumează nu mai puţin de 465.232.226,27 lei. Cu alte cuvinte, aproape 100 milioane euro din fonduri europene este suma pe care o vom investi în Municipiul Focşani pentru modernizarea oraşului nostru", a precizat primarul Cristi Misăilă.

Vezi și: Nu se mai face miting electoral. PSD a făcut anunțul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel