Președintele Cehiei sare în apărarea Ungariei cu o declarație controversată: Persoanele transgender mi se par dezgustătoare

Președintele Cehiei sare în apărarea Unhariei cu o declarație controversată / Foto: Milos Zeman
Președintele Cehiei sare în apărarea Unhariei cu o declarație controversată / Foto: Milos Zeman

Președintele Cehiei sare în apărarea Ungariei și face o declarație controversată despre persoanele transgender.

"Persoanele transgender mi se par dezgustătoare", a declarat duminică, într-un interviu televizat, preşedintele Cehiei, Milos Zeman, comentând legea din Ungaria care interzice materialele LGBT în şcoli, relatează Agerpres, citând Reuters.

Zeman, recunoscut pentru declaraţiile sale controversate, a răspuns la o întrebare despre legea adoptată în această lună în Ungaria şi care interzice răspândirea în şcoli a materialelor considerate a promova homosexualitatea şi schimbarea de sex.

"Dacă îţi faci operaţie de schimbare de sex, practic te automutilezi.", a declarat Zeman pentru CNN Prima. "Orice operaţie este un risc, iar persoanele transgender mi se par dezgustătoare", a adăugat el.

VEZI ȘI: Slovenia şi Polonia, singurele ţări UE care au susţinut Ungaria în dezbaterea privind drepturile comunităţii LGBT

Legea anti-LGBT din Ungaria, dur criticată



Legea respectivă a fost criticată puternic de opoziţia din Ungaria, de organizaţii de apărare a drepturilor omului şi de multe state membre ale UE. La summitul UE de săptămâna trecută, premierul olandez Mark Rutte i-a cerut omologului său ungar Viktor Orban să respecte drepturile LGBT sau să iasă din blocul comunitar.

Mai mult de jumătate dintre cele 27 de ţări membre ale UE s-au opus legii, însă Cehia nu se numără printre ele. Zeman a spus că a condamna legea ar însemna un amestec în treburile interne ale unei ţări.

În Cehia, preşedintele are puteri executive limitate, însă Zeman şi predecesorii săi au avut o influenţă puternică asupra dezbaterii publice. Zeman este de asemenea cunoscut pentru simpatiile sale pentru Rusia şi China şi a criticat imigraţia din ţările musulmane.

"Viktor Orban spune că nu este împotriva homosexualilor, ci împotriva manipulării nu doar a părinţilor, dar şi a copiilor în privinţa educaţiei sexuale", a declarat Zeman.

"Nu văd niciun motiv să nu fiu de acord, deoarece sunt complet iritat de sufragete, mişcarea 'Me Too' şi Prague Pride", a adăugat el.

VEZI ȘI: Ungaria răspunde Olandei, care a invitat-o afară din UE: Nu vrem să părăsim UE, vrem să o salvăm de ipocriţi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel