Un pod a fost luat astăzi de viituri.
Un pod provizoriu din localitatea Ciugheş, comuna Palanca, a fost luat de viituri şi aproape 1.800 oameni, din trei localităţi, au acces doar pedestru, a informat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
”În urma precipitaţiilor abundente din ultimele ore, podul provizoriu din satul Ciugheş a fost luat de ape. Podul fusese amenajat temporar pentru a facilita circulaţia în zonă, unde se desfăşoară lucrări de reparaţii la podul principal. Ca urmare a distrugerii acestei legături rutiere, trei localităţi din zonă au rămas izolate, afectând un număr total de 1.778 de locuitori şi 940 de gospodării. În prezent, accesul în aceste localităţi se poate face doar pedestru”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, locotenentul Ana Maria Cioarec, conform Agerpres.
În zonă se acţionează pentru amenajarea unui drum provizoriu care să permită accesul în cele trei sate şi asigurarea intervenţiilor în caz de urgenţă. Judeţul Bacău se află sub avertizare hidrologică şi Cod portocaliu de precipitaţii consistente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News