Printre ei se afla o tânără mamă, Anna Zaitseva, în vârstă de 24 de ani, cu un bebeluș de șase luni în brațe, care a spus că a supraviețuit împreună cu fiul ei doar datorită militarilor de la Azovstal, conform presei ucrainene.
„Eu și fiul meu Sviatoslav am ajuns în buncăr pe 25 februarie, soțul meu ne-a adus acolo. De fapt, am fost acolo de la început. Numai în adăpostul nostru antiaerian erau aproximativ 70 de persoane, dintre care aproximativ 17 copii. Cei mici aveau între trei și șapte ani. În general, o astfel de vârstă.
Bineînțeles, era foarte dificil pentru ei să se afle într-un spațiu închis, în care aveai impresia că lipsește aerul. Este un zgomot constant, alergând de colo-colo. Copiilor le-a lipsit cel mai mult mâncarea lor obișnuită, fiind mici aveau diferite pofte...
Foarte des desenau mâncare pe pereți - mere, diverse fructe, prăjituri. Toată lumea avea un vis - când sunt liberi, vor mânca numai prăjituri, așa ziceau. Cu toții le pofteau.
În jurul datei de 25 aprilie, o bombă aeriană uriașă a zburat spre noi. O tonă sau chiar trei tone, în funcție de conversații. Și în clădirea de deasupra noastră s-au prăbușit două etaje, a trebuit să ieșim de sub dărâmături.”, spune Anna.
Cum a supraviețuit o tânără mamă cu un copil în brațe în acele condiții
„Nici într-o viață normală nu este ușor atunci când se naște un copil. Iar în buncăr - este de două ori mai dificil. Multe mulțumiri militarilor noștri, care ne-au livrat scutece, produse de igienă, alimente, pe care, riscându-și viața, le-au luat din farmaciile și magazinele distruse. Eu nu mai puteam alăpta, pentru că nu mâncam bine. Dar datorită lor, eu și copilul meu am supraviețuit și am scăpat de acolo”, spune Anna.
„Atunci când nu mai era deloc de mâncare pentru copii, băieții au găsit pachete de lapte, am reușit să diluăm amestecul. Sau apă fiartă la lumina lumânărilor. Am mâncat terci și biscuiți, pe care adesea le împărțeam și cu militarii, și rămâneam toți puțin flămânzi. Toată lumea a supraviețuit cum a putut.”, este adevărul crunt trăit de ucraineni.
Bebelușul Annei, precum mulți alții, nu știa cum arată lumea
„Bebelușul meu nu a văzut lumea, nu a văzut soarele, nu a văzut iarba. Când am ieșit prima dată din buncăr, primul lucru pe care i l-am spus a fost: "Uite cerul, soarele și iarba pe care le vezi pentru prima dată", a spus femeia cu lacrimi în ochi.
„M-am rugat pentru fiul meu. El abia începe să trăiască. Și ceea ce m-a speriat cel mai mult a fost că după următoarea explozie eu voi muri, iar el va fi încă în viață și nu va fi nimeni care să-l hrănească. Sau, de exemplu, dacă eu mor - nimeni nu va avea grijă de el, un orfan. Pentru mine, ca mamă tânără, aceste gânduri au fost cele mai rele acolo”, spune femeia.
„Eu și fiul meu plănuim să plecăm în străinătate, pentru că nu vreau să mai trăiesc din nou această oroare. Dar sper să mă întorc în Ucraina și sper, de asemenea, că Mariupol va fi un oraș ucrainean. Mi-ar plăcea foarte, foarte mult acest lucru.”, a încheiat Anna, o supraviețuitoare de la Azovstal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
