Ponta, despre descinderile la firmele lui Iordache: N-am detalii din dosare, asta numai Băsescu ştie

Victor Ponta
Victor Ponta
Premierul Victor Ponta, întrebat joi în legătură cu perchezițiile procurorilor anticorupție la firmele Romstrade și Blue Air deținute de Nelu Iordache, a răspuns că a fost informat că există nereguli pentru un proiect finanțat din fonduri europene și că nu cunoaște mai multe detalii, fiind vorba de dosare penale. "Asta numai președintele țării cunoaște", a adăugat premierul. Întrebat în legătură cu omul de afaceri Nelu Iordache, anchetat într-un dosar privind posibile deturnări de fonduri în cazul lucrărilor la autostrada Arad – Nădlac, premierul Victor Ponta a răspuns: "Nu cunosc detalii din dosare penale, asta numai preşedintele ţării cunoaşte. Eu ştiu un singur lucru: am fost informat de Direcţia de Luptă Antifraudă şi de reprezentanţii OLAF în România asupra neregulilor constatate pentru un proiect finanţat din fonduri europene. Din cauza acestui proiect am intrat în faza de presuspendare cu Programul Operaţional Sectorial Transport", a explicat premierul, citat de Mediafax. Acesta are însă dubii că Nelu Iordache ar putea fi singurul vinovat de faptele incriminate: "Ştiu că Ministerul Transporturilor şi CNADNR au luat măsuri pentru rezilierea acelui contract şi organizarea unei noi licitaţii, iar în rest nu ştiu să vă spun cine a încălcat legea, dar nu doar constructorul că nu cred că doar constructorul aşa de capul lui a încălcat legea şi poate a fost şi ajutat. Poate o întrebaţi pe doamna Boagiu, care era ministru, cine l-a ajutat. Să se facă dreptate!", a adăugat Ponta, care a vizitat, joi, ultimul tronson al Autostrăzii Soarelui, cel dintre Medgidia şi Cernavodă, care a fost deschis circulaţiei pe două benzi pe sens. Procurorii DNA au efectuat, joi, percheziţii la firmele Romstrade şi Blue Air, ambele deținute de Nelu Iordache. Dosarul DNA în care Nelu Iordache este cercetat pentru deturnare de fonduri europene a pornit de la o sesizare a Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF, care la rându-i a fost sesizat de către Monteadriano - Engenharia e Construcao SA Portugalia, că nu i s-au plătit lucrările efectuate. Companie este asociată cu Romstrade într-un contract de 115,8 milioane euro, finanţat din bani europeni, pentru construcţia autostrăzii Nădlac-Arad. Departamentului pentru Lupta Antifraudă - DLAF, sesizată de OLAF, a descoperit că Romstrade ar fi deturnat 6 milioane de euro din contractul pentru construcţia Nădlac-Arad, după care a a sesizat DNA pentru infracţiunea de deturnare de fonduri europene.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel