Pompierii din Sibiu au avut o operaţiune dificilă de salvare.
Şase pompieri au reuşit să salveze trei pui de câine dintr-un loc greu accesibil, aflat sub o casă din municipiul Sibiu, informează un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) remis sâmbătă seara, AGERPRES.
"Un apel venit pe numărul de urgenţă 112, din această după-amiază, anunţa existenţa unor pui de câine care au căzut accidental într-un subsol al unei clădiri administrative situată pe Calea Dumbrăvii, în municipiul Sibiu. (...) S-a efectuat recunoaşterea zonei, întrucât zgomotele făcute de căţeluşi se auzeau dintr-un spaţiu foarte adânc (peste 3 m) şi aproape imposibil de pătruns. După analiza amănunţită a eventualelor modalităţi de acces în locul respectiv pentru salvarea celor trei suflete, salvatorii au trecut la aplicarea acestora", se arată în comunicatul ISU Sibiu, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, pentru salvarea căţeilor, a intervenit din timpul său liber adjunctul şefului ISU Sibiu.
"Misiunea a continuat în felul ei dificil, însă finalul a compensat orele grele petrecute în culoarul strâmt, realizat de salvatori pentru a ajunge la căţeluşi", se precizează în comunicatul ISU Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu