Polonia, articol 7. Curtea Supremă: LOVITURĂ de forță

Preşedinta Curţii Supreme din Polonia, Malgorzata Gersdorf, a denunţat vineri o "lovitură de forţă" din partea conservatorilor aflaţi la putere împotriva instituţiei sale şi a avertizat împotriva "demontării statului de drept" în ţara sa, relatează AFP.

Malgorzata Gersdorf a publicat o scrisoare deschisă la două zile după lansarea de către Comisia Europeană a procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator), aflat la guvernare în Polonia şi majoritar în cele două camere ale legislativului de la Varşovia, justifică reformele judiciare, combătute vehement de opoziţie, prin nevoia de a se pune capăt unei 'caste' a magistraţilor, consideraţi de PiS moştenitori ai regimului comunist şi având în rândurile lor mulţi corupţi.

Legea privind Curtea Supremă prevede scăderea vârstei de pensionare a membrilor ei de la 70 de ani la 65 de ani. Totuşi, preşedintele ţării va putea alege judecători autorizaţi să-şi continue activitatea până la vârsta de 70 de ani. Această dispoziţie este contestată, întrucât conservatorii estimează că ea impune pensionarea actualei preşedinte a Curţii Supreme, deşi conform Constituţiei ea trebuie să rămână în funcţie pentru un mandat de şase ani, ceea ce înseamnă până la finalul lui 2020.

"Revocarea preşedintelui în exerciţiu al Curţii Supreme, înainte de sfârşitul mandatului său constituţional este o lovitură de forţă împotriva structurii uneia dintre cele mai importante instituţii ale statului", a declarat Malgorzata Gersdorf, aflată în funcţie de peste trei ani.

Ea a subliniat că, "fără a recurge la forţa militară sau paramilitară", lovitura s-a produs prin adoptarea de norme care încalcă Constituţia şi şi-a exprimat totodată regretul că puterea nu a ţinut cont nici de doctrinele juridice poloneze şi internaţionale, nici de acquis-ul jurisprudenţei şi nici de opiniile critice ale organizaţiilor şi autorităţilor recunoscute în Polonia şi în întreaga lume.

"Nimeni nu are dreptul să distrugă structurile constituţionale ale instituţiilor statului. Acesta este un comportament de ocupant", a concluzionat preşedinta Curţii Supreme poloneze, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel