Poliţistul Derek Chauvin riscă 'să devină o ţintă în închisoare'. Acuzarea vrea 30 de ani de detenție după uciderea lui George Floyd

Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd ar putea renunţa să pledeze nevinovat
Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd ar putea renunţa să pledeze nevinovat

Punerea în libertate sau 30 ani de închisoare? Poliţistul Derek Chauvin, condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd, şi procurorii responsabili de caz au cerut miercuri în instanţă pedepse diametral opuse, relatează AFP.

În documentele trimise înainte de audierea din 25 iunie, în cursul căreia va fi stabilită sentinţa, fostul poliţist de 45 de ani a sugerat o pedeapsă cu închisoarea redusă la durata deja executată, pledând pentru a fi comis 'o greşeală cu bună-credinţă'.

'Alternativ, Derek Chauvin solicită respectuos ca instanţa să îi acorde circumstanţe atenuante' şi să păstreze o pedeapsă la nivelul inferior al baremului în vigoare în statul Minnesota (aproximativ 12 ani de detenţie), a scris avocatul său Eric Nelson. Fost poliţist, el riscă 'să devină o ţintă în închisoare', a pledat avocatul, care a mai invocat lipsa unui cazier în cazul clientului său şi 'respectul pentru procedura judiciară în pofida oprobriului'.

Polițistul Derek Chauvin 'nu era conştient că ar comite aşa ceva'

În ce priveşte crima în sine, el a subliniat că polițistul Derek Chauvin 'nu era conştient că ar comite aşa ceva: în mintea lui, îşi îndeplinea misiunea şi îi ajuta pe alţi poliţişti să-l aresteze pe George Floyd' pe gâtul căruia şi-a apăsat genunchiul timp de aproape zece minute, la 25 mai 2020, indiferent la gemetele acestuia şi inerţia sa.

'Crima lui Derek Chauvin este mai degrabă o eroare făcută cu bună-credinţă pe baza experienţei sale ca poliţist şi a pregătirii sale, şi nu un act ilegal intenţionat', a adăugat Eric Nelson.

Procurorii cer pedeapsa de 30 de ani de închisoare

La scurt timp, procuratura şi-a transmis propriile argumente, cerând 30 de ani de închisoare pentru ceea ce a numit, în opoziţie cu apărarea, un 'abuz odios' şi un comportament 'deosebit de crud'.

În rechizitoriul lor, procurorii au reamintit că judecătorul Peter Cahill a reţinut luna trecută patru circumstanţe agravante împotriva poliţistului, deschizând calea impunerii unei pedepse grele în acest caz răsunător.

Moartea lui George Floyd, filmată şi difuzată pe internet, a stârnit manifestaţii masive în întreaga lume împotriva rasismului şi violenţei poliţiei. După mai multe săptămâni ale unui proces urmărit îndeaproape, la 20 aprilie poliţistul a fost găsit vinovat de omucidere şi încarcerat imediat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel