Polițist, "turnător" pentru spărgători. Cerea 30%

Un polițist a fost reținut de DIICOT după ce a fost descoperit că oferea ponturi pentru o grupare de spărgători.

Un polițist de la IPJ Timiș riscă ani grei de pușcărie, după ce anchetatorii au stabilit că acesta oferea infrormații contracost unei rețele de spărgători de locuințe de lux. Omul legii folosea baza de date a poliției pentru a le furniza infractorilor informații despre diverse persoane cu potențial financiar considerabil. „În fapt, din cercetările întreprinse au rezultat indicii temeinice că, inculpatul, polițist în cadrul I.P.J. Timiș – Serviciul de Investigații Criminale (până în toamna anului 2017), în prezent la I.P.J. Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, este afiliat unor grupări infracționale ce acționează pe raza Mun.Timișoara, rolul acestuia fiind acela de a sprijini activitatea infracțională a respectivelor grupări, prin oferirea de informații legate de eventualele anchete care îi vizează sau de date nepublice, care pot constitui veritabile ponturi pentru derularea cu succes a activităților infracționale”, arată anchetatorii.

Procent de 30% la fiecare spargere

 „Inculpatul, în calitate de polițist în cadrul I.P.J. Timiș, avea acces la majoritatea dosarelor instrumentate la nivelul serviciilor unde a activat (S.I.C., respectiv S.I.C.E.), poziție din care obținea diferite informații din respectivele dosare, cu referire la existența în anumite locații a unor sume de bani sau bunuri valorificabile, informații pe care le divulga către apropiații din mediul infracțional local. În schimbul acestor informații, inculpatul solicita un procent de până la 30% din sumele obținute în urma derulării unor spargeri în locațiile indicate”, explică anchetatorii. Polițistul Adrian Sav a fost chiar cel care le-a stricat o operațiune colegilor lui onești. Aceștia încercau să pună mâna pe câțiva dintre membrii rețelei însă „omul lor din interior” le-a transmis că urmează să fie săltați de poliție. „Una dintre grupările avertizate de inculpat cu privire la faptul că membrii acesteia sunt monitorizați de D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara a fost gruparea cercetată într -un dosar penal privind cea mai amplă grupare infracțională de spărgători de lux, ce opera atât la nivelul jud.Timiș, Arad și Caraș-Severin, cât și la nivelul altor județe din țară, specializată în comiterea de furturi la pont din locuințe și spații comerciale. De asemenea, în luna iunie 2017, inculpatul i-a avertizat pe membrii grupării că la data de 21.06 urmau să aibă loc percheziții domiciliare, informație care le-a permis membrilor grupului să fugă, cu consecința îngreunării tragerii acestora la răspundere penală”, se precizează în dosarul întocmit de procurorii DIICOT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel