"Poarta lui Dumnezeu" a fost distrusă

Una dintre porţile din jurul oraşului antic Nineveh din Irak, veche de peste 2.500 de ani, a fost distrusă de luptătorii grupării Stat Islamic, care duc o adevărată campanie de înlăturare a relicvelor arheologice de dinainte de islam.

Se pare că jihadiştii au început să dezmembreze tot zidul din jurul oraşului şi să vândă blocurile de piatră, potrivit unei surse din cadrul Institutului britanic pentru studii irakiene, citată de The Independent, scrie ziare.com.

Poartă Mashqi, numită şi "Poartă lui Dumnezeu", era una dintre marile intrări din zidurile care protejau oraşul asirian Nineveh, aflat în apropiere de Moşul. Oraşul Nineveh, la care se face referire în Biblie, datează din secolul al VII-lea înaintea erei noastre şi era odată cel mai mare din lume.

La Mosul, unul dintre cele mai mari oraşe controlate de ISIS, i-au căzut deja victime campaniei de distrugere muzeul, biblioteca, universitatea şi numeroase moschei, biserici şi altare vechi.

În februarie 2015, Statul Islamic a dat publicităţii o filmare în care se arată cum militanţii săi vandalizează muzeul şi distrug statui antice, inclusiv una înfăţişând un bou înaripat ce reprezenta o zeitate asiriană.

În aceeaşi perioada au intrat şi în biblioteca şi au ars peste 100.000 de manuscrise şi cărţi vechi, unele aflate în patrimoniul UNESCO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel