Reprezentanții PNL, filiala Sector 2, București, se declară nemulțumiți de modul în care Primăria Sectorului 2 s-a implicat în acțiunea de deszăpezire. De asemenea, aceștia acuză și modul de atribuire a unor lucrări de întreținere a drumurilor de către primărie firmei Supercom, solicitând desecretizarea acestui contract, informează un comunicat de presă transmis redacției, pe care vi-l prezentăm integral.
Soarta banilor noștri, la vedere, ”generale”!
”Cât de bine s-a desfășurat operațiunea de deszăpezire în sector am simțit toți, pe pielea noastră la propriu, când am dârdâit blocați în trafic, câteodată ore în șir.
Pentru administrarea unei situații normale iarna, cum ar fi ceva viscol și zăpadă se cheltuie sume imense. Nu oricum, ci printr-o cârdășie de partid, între ”generalul foame” Neculai Onțanu, președintele organizației de București a UNPR și prim-vicepreședintele său, Ionel Ciuclea, patronul firmei Supercom, cea care ar fi trebuit să acționeze eficient.
Din cauza asta ne-am gândit să cerem Primăriei Sectorului 2, pe baza legii accesului la informațiile publice ”desecretizarea” contractelor de salubritate și deszăpezire pe care le-a încheiat instituția cu Supercom. Dorim să cunoaștem exact câți bani publici se rulează pe filiera de partid menționată, ce durată au contractele și, mai ales, ce obligații exacte are Supercom.
Ieri, 30.01.2012 am înregistrat la primărie cererea cu nr. 11876/30.01.2012, în acest sens. Suntem foarte curioși cu cât sunt plătiți unii să ne lase printre troiene.”
Citește și:
Liberalii din Sectorul 2 acuză ”„hinghereala ilegală a mașinilor”
PNL: Onţanu dă 4 milioane de euro pentru deszpezire, iar străzile sunt troienite
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu