Placă In memoriam Mihail Jora, dezvelită la 126 de ani de la naşterea compozitorului la Roman

Mihail Jora
Mihail Jora

Recent, în oraşul Roman, a avut loc dezvelirea unei plăci „In memoriam Mihail Jora“, dedicată omagierii a 126 de ani de la naşterea marelui compozitor, dirijor, profesor. 

Recent, în oraşul Roman, a avut loc dezvelirea unei plăci „In memoriam Mihail Jora“, dedicată omagierii a 126 de ani de la naşterea marelui compozitor, dirijor, profesor. Evenimentul s-a desfășurat în casa în care s-a născut marele muzician, situată în centrul istoric al oraşului, în prezenţa unor personalităţi, artişti, printre care Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu“, prof. dr. Ilinca Dumitrescu, pianist concertist, care a gestionat posteritatea maestrului Mihail Jora, prof. dr. Ozana Kalmuski Zarea, directorul artistic al Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacău. La eveniment au participat autorităţi locale, Lucian-Ovidiu Micu, primarul municipiului Roman, Cristina Panaite, directorulBibliotecii Municipale „George Radu Melidon“, alături de numeroase personalităţi invitate, printre care Sorin Dimitriu, preşedintele Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București.

„Am considerat că este oportună realizarea unei plăci, care să fie amplasată în care în care s-a născut pe 2 august 1891 compozitorul şi dirijorul român, Mihail Jora, membru titular al Academiei Române. Clădirea în care s-a născut Jora - numită şi Casa Elveţiană - este amplasată în centrul istoric al oraşului, pe strada Ştefan cel Mare nr. 249. Astfel, prin această ceremonie elogiem una dintre marile personalităţi ale culturii noastre. Academicianului Mihail Jora i-a fost conferit, în 2013, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Roman. Am considerat că o astfel de iniţiativă din partea administraţiei publice locale este binevenită, în contextul în care una dintre preocupările mele şi ale echipei mele este de a proteja, de a consolida şi de a reabilita patrimoniul istoric al oraşului“, a declarat Lucian-Ovidiu Micu, primarul Municipiului Roman.

„Compozitor, pedagog de necontestată autoritate, dirijor, caracter unic în vremuri tulburi, un adevărat boier al spiritului, de înalt rafinament, Mihail Jora a binecuvântat cultura română alături de alte două nume mari de muzicieni romaşcani: Sergiu Celibidache şi D.D. Botez. E o bucurie să particip la Roman la acest eveniment dedicat omagierii marelui muzician“, declară Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu“ Bucureşti, care a avut iniţiativa realizării plăcii „In memoriam Mihail Jora“.

„Roman, orașul din inima Moldovei, orașul străzilor cu nume de voievozi şi ctitori. Un oraş pitoresc, cu oameni pitoreşti. Orașul care i-a dat culturii românești și universale pe ilustrul episcop Melchisedec Ştefănescu, pe cronicarul Miron Costin, Dosoftei - psalmistul, prozatorul Calistrat Hogaş, scriitorul și criticul literar Garabet Ibrăileanu, prozatorul Cezar Petrescu, scriitorul Haralamb Zincă, scriitorul Max Blecher - un scriitor cu un destin cutremurător, un mare scriitor și mare martir al literaturii și al vieții (Mircea Cărtărescu), orașul economistului Ion D. Strat - primul rector al Universităţii din Iaşi, orașul inginerului Panait Donici (autor al primei Legi a drumurilor din România, sub administrarea lui s-au construit podurile de la Giurgeni și Horia; a votat în Camera Deputaților înființarea Gimnaziului Roman Vodă; alături de George Radu Melidon au fost primii studenți romașcani la Paris). În viaţa culturală a oraşului au existat numeroase momente memorabile, legate de activitatea unor personalităţi marcante ale panteonului nostru spiritual, renumiții muzicieni Sergiu Celibidache, Mihail Jora, Dumitru D. Botez, Alexandru Zirra, Paul Ciuntu. Este o bucurie şi o onoare să-l omagiem acum pe ilustrul Mihail Jora“, subliniază Cristina Panaite, directoarea bibliotecii oraşului Roman.

*

Compozitor şi dirijor român, membru titular al Academiei Române, Mihail Jora s-a născut la Roman pe 2 august 1891. Descinde pe linie maternă dintr-o veche familie armenească stabilită de multă vreme în Moldova. Din aceeași familie s-a ridicat și Paul Ciuntu (unchiul lui Jora), compozitor, pianist, dirijor.

 

(w670) Casa Jora

Casa Jora

 

La Conservatorul din Iaşi şi-a început studiile muzicale, pe care le-a continuat la Conservatorul din Leipzig. La izbucnirea Primului Război Mondial, îşi întrerupe studiile şi pleacă  pe front, unde a fost grav rănit la picior, rămânând cu o infirmitate pe toată viaţa. La terminarea războiului, la recomandarea lui George Enescu îşi reia studiile la Conservatorul din Paris. La întoarcerea în ţară, a desfăşurat o bogată activitate atât ca pianist, cât şi ca dirijor. Totodată, a debutat ca redactor muzical, la „Revista vremii” din Bucureşti (1921) şi cronicar muzical, la ziarul de limbă franceză, „L’Orient”.

Din anul 1928 a fost director muzical al Societăţii Române de Radiodifuziune, unde a pus bazele primelor formaţii ale instituţiei (cvartetul de coarde şi orchestre de Studio Radio). Din 1929, în calitate de profesor la Conservatorul din Bucureşti, a format multe generaţii de  muzicieni, printre elevii săi numărându-se pianistul şi compozitorul român Dinu Lipatti, compozitorul Paul Constantinescu. A fost printre primii compozitori care au întrezărit virtuțile artistice ale baletului. Creaţia sa bogată cuprinde, pe lângă balete, suita simfonică „Privelişti moldoveneşti”, poemul simfonic „Poveste indică”, lucrări de muzică de cameră ş.a. Este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai liedului în muzica românească. Opera lui Jora se remarcă prin măiestria interpretării elementelor melodice si ritmice, specifice cântecului popular.

Mihail Jora a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Compozitorilor Români, consilier artistic al Filarmonicii şi Operei Române din Bucureşti, al Fundaţiilor Regale pentru Literatură şi Artă, membru al Institutului „Max Reger” din Bonn (1948) şi membru titular al Academiei Române (1955).

 

(w670) placa Jora

Placa Jora

 

A încetat din viaţă pe 10 mai 1971, la Bucureşti. În onoarea sa, Studioul de Concerte al Palatului Radio poartă numele Mihail Jora, iar Uniunea Criticilor Muzicali organizează anual la Bucureşti „Concursul naţional de interpretare muzicală Mihail Jora". Numele Mihail Jora îl poartă şi Filarmonica din Bacău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel