Acuzat de crimă cu premeditare, atletul olimpic și paralimpic Oscar Pistorius s-a prezentat astăzi în fața instanței, unde a negat faptul că și-a omorât iubita și a transmis sincere condoleanțe familiei modelului Reeva Steenkamp, scrie The Guardian.
[caption id="attachment_283499" align="alignleft" width="310"] Foto: nbcnews.com[/caption]În timp ce atletul sud-african se pregătea de apariția în fața tribunalului, familia și managerii săi au transmis un comunicat, ce spunea că, ”în primul rând, și cel mai important, toate gândurile noastre merg la familia și prietenii Reevei Steenkamp”. ”Oscar Pistorius s-a prezentat dimineață la instanța din Pretoria, acuzat de uciderea Reevei Steenkamp. Presupusa crimă este combătută în termeni duri”.
Pistorius, 26 de ani, a cedat nervos și a izbucnit în plâns în timp ce procurorii au anunțat că vor menține acuzația de crimă cu premeditare. Bărbatul este acuzat de împușcarea modelului și vedetei Tv Reeva Steenkamp, joi dimineața, în casa atletului.
Se presupunea că Pistorius va pleda că și-a confundat iubita cu un spărgător de case. Poliția nu a făcut publice detalii și nu a existat vreo dovadă a acestei presupuneri.
Tatăl lui Oscar Pistorius, Henke, fratele său Clark și sora sa Aimee au fost alături de el la tribunal. Controversatul om de afaceri sud-african Kenny Kenene a fost prezent și el, motivând că a venit să-și susțină prietenul, mai transmite The Guardian.
Magistrații au amânat audierea cu privire la eliberarea condiționată pentru marți și au decis ca până atunci, acuzatul să fie reținut la secția de poliție din Pretoria, în ciuda unor suspiciuni de tratament preferențial, dat fiind că în mod normal acuzații așteaptă audierile în închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu